Sumă record strânsă la a 10-a ediţie a DHL Carpathian Marathon: Aproape 20,000 de euro pentru Comitetul Naţional Paralimpic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alergare

Participanţi din 15 ţări au alergat în beneficiul sportivilor români paralimpici. Ziua Sportului Paralimpic s-a desfăşurat în paralel cu evenimentul. Au fost cu 25% mai mulţi alergători în proba de Semimaraton, faţă de ediţia precedentă. Echipa sportivilor paralimpici a participat la proba de Ştafetă, la ciclism şi în tandem.

La finalul celei de-a 10-a ediţii a DHL Carpathian Marathon powered by MPG, aproape 20,000 de euro vor fi donaţi în beneficiul sportivilor paralimpici! Este cea mai mare sumă strânsă până acum, datorită celor peste 1.500 de alergători care au luat startul sâmbăta trecută, la Cheile Grădiştei, Fundata, şi a numeroşilor sponsori care s-au alăturat acestei ediţii. Evenimentul din inima Carpaţilor a cucerit participanţii şi susţinătorii prin peisajele fantastice, traseele memorabile, greu de descris în cuvinte, atmosfera plină de energie şi şansa de a face bine, de a contribui la viitorul sportului paralimpic românesc. 

Proba de Semimaraton (21km) a fost favorită şi în acest an şi a strâns la linia de start cel mai mare număr de participanţi, cu 25% mai mulţi alergători faţă de ediţia precedentă, mai precis, peste 450 de iubitori de mişcare. La Maraton (42km) s-au înscris peste 120 de alergători, iar proba de Ştafetă (7km) a fost şi ea un real succes, 155 de echipe luând startul sâmbătă, în echipe de 3 sau de 6 persoane. O creştere impresionantă s-a înregistrat şi la Cursa Copiilor, unde s-au înscris 300 de copii, cu 100 mai mult faţă de anul trecut. 

Sportivii paralimpici români au luat şi ei startul în concurs în proba de Ştafetă, iar în plus faţă de alţi ani, atleţii de la tandem, semi-văzători şi nevăzători, au participat la eveniment pe bicicletă, alături de ei fiind şi doi utilizatori de fotoliu rulant, la categoria hand bike. Ziua Sportului Paralimpic s-a desfăşurat în paralel cu evenimentul şi a cuprins cinci activităţi sportive, tenis de masă, tir cu arcul, tenis de câmp, blind football şi goalball, sportivii paralimpici oferind adevărate demonstraţii de îndemânare şi de talent. Numeroşi copii şi adulţi au venit să îi cunoască şi au putut practica sport alături de ei.

DHL Carpathian Marathon powered by MPG atrage, de la an la an, din ce în ce mai mulţi fani din afara ţării şi îşi consolidează drumul către un eveniment internaţional! Anul acesta, numărul de ţări participante s-a dublat faţă de ediţia din 2018, ajungând la 15, alături de România:  Marea Britanie, Italia, China, Suedia, Belgia, Bulgaria, Cehia, Germania, Letonia, Republica Moldova, Olanda, Noua Zeelandă, Rusia şi Spania. 

Parte dintre ambasadorii şi susţinătorii DHL Carpathian Marathon powered by MPG au fost sâmbătă la eveniment dorindu-şi să se aventureze şi să trăiască LIVE această experienţă inedită. Dragoş Bucurenci şi dr. Şerban Damian au alergat la Semimaraton, Mihai Morar şi Otniela Sandu au făcut echipă în proba de Ştafetă alături de Daniel Kearvell, iar Chef Simona Pope le-a fost alături cu încurajări şi cu aplauze şi a participat activ la atelierele desfăşurate în cadrul Zilei Sportului Paralimpic. 

„A fost o ediţie memorabilă, în urma căreia am strâns o sumă record în beneficiul sportivilor paralimpici români. Ce mă bucură cel mai tare e să constat participarea în număr din ce în ce mai mare a copiilor. Vremea a ţinut cu noi, cursa a fost fantastică, iar echipa de Ştafetă în care am alergat alături de Mihai Morar şi de Otniela Sandu s-a clasat pe locul 4 în categorie. Este un eveniment care creşte de la an la an şi le mulţumesc tuturor pentru implicare şi participare. A fost minunat!”, a declarat Daniel Kearvell, Director General DHL Express România.

„Pentru noi, evenimentul acesta e o ocazie deosebită de a promova sportul adaptat şi mă bucur că deja suntem cunoscuţi şi creăm conexiuni. Ziua Sportului Paralimpic s-a derulat în paralel cu DHL Carpathian Marathon şi s-a bucurat de succes. Sunt foarte încântat de reacţiile oamenilor, au jucat sport alături de noi, copiii au fost fascinaţi de tir cu arcul. Vă mulţumim pentru sprijin, pentru ocazia de a ne face mai vizibili. Să fim în mişcare şi să ne vedem cu bine şi la anul!”, a subliniat Ciprian Anton, vicepreşedintele Comitetului Naţional Paralimpic. 

„Mă bucur tare mult să fiu din nou la DHL Carpathian Marathon, mi se pare că evenimentul a crescut extraordinar de frumos în ultimii doi ani. Eu aici am alergat primul meu Semimaraton montan şi sunt foarte recunoscător pentru că mi-am depăşit această limită, aşa că o să revin mereu cu plăcere. Dar ce mă inspiră cel mai tare şi ce mă face să revin cu drag este cauza pentru care alergăm, Comitetul Paralimpic Român. Un traseu spectaculos, nu foarte dificil, dar nici uşor, care face să merite fiecare picătură de transpiraţie! Le mulţumesc organizatorilor şi îi invit pe toţi să vină să alerge la Cheile Grădiştei”, a precizat Dragoş Bucurenci. 

„Acest eveniment e prima competiţie la care particip. N-am mai alergat pe munte, îl iubesc, dar iubesc să-l admir. M-au convins cauza de a alerga pentru sportivii paralimpici şi starea pe care o am de fiecare dată când ajung în munţi. A fost greu să nu mă fure peisajul. Absolut superb! O să-mi rămână trei lucruri în minte după această competiţie: clopotele vacilor, mirosul de balegă şi super femeia pe care am întâlnit-o pe traseu. Am fost parteneri pe mai mult de jumătate din cursă. Pe coborâre, puteam să merg mai repede, dar am vrut să terminăm proba împreună. Asta înseamnă conexiunea umană de la un astfel de concurs. Sper să mă vedeţi ani mulţi de acum înainte la linia de start, ca un dependent de alergare”, a declarat Mihai Morar.

„Sunt foarte bucuros că am mai terminat un Semimaraton aici, în munţi. N-a fost deloc uşor, dar mă bucur că am avut o vreme foarte bună, ne-am bucurat de peisaje, a fost o cursă foarte reuşită. Felicit organizatorii pentru eveniment şi pentru susţinerea unei cauze aşa de frumoase. Aş vrea ca la anul să fim de două ori, poate de trei ori mai mulţi, să umplem munţii cu veselie şi cu oameni dornici să-şi îmbunătăţească performanţele şi să-şi menţină o stare de sănătate optimă”, a menţionat dr. Şerban Damian.

„E al treilea an în care particip la eveniment, deja e o tradiţie pentru mine. Anul acesta a fost ceva nou, pentru că am participat la Ştafetă. A fost dificil traseul, dar îmi place să văd că am voinţă de fier şi că m-am luptat cu mine să trec linia de Finish, să închei cursa cu bine. Sunt entuziasmată de această experienţă, cu siguranţă ne vedem şi la anul! A devenit dependenţă pentru mine. M-aş bucura ca la anul să vină cât mai multă lume, mai ales că susţinem o cauză atât de frumoasă, sportivii paralimpici români”, a spus Otniela Sandu. 

„Sunt foarte entuziasmată că am avut ocazia să particip şi anul acesta la eveniment! De această dată nu am alergat, însă am fost implicată în toate atelierele desfăşurate de sportivii paralimpici, pentru că am vrut să văd exact ce reprezintă ele, cât sunt de grele sau de uşoare. M-am bucurat că a venit atât de multă lume să alerge, să-i susţină pe aceşti sportivi şi sper să ne adunăm cât de mulţi şi la următoarele ediţii, pentru că ei merită toate eforturile noastre, sunt extraordinari!”, a declarat Chef Simona Pope. 

Felicitări tuturor câştigătorilor şi participanţilor la ediţia aniversară, de 10, a DHL Carpathian Marathon powered by MPG! Iulian Filipov a scos cel mai bun timp în proba de Maraton, la masculin, (3:53:17), iar Ionela Iorga, la feminin (5:18:20)! 

În proba de Semimaraton, Locul I a fost adjudecat, la masculin, de Hunor Albert (1:51:39), iar la feminin de Ilinca Maria Tempeanu (1:58:51). 

În probele de Ştafetă (7 km), la echipele de 3 persoane, podiumul a fost cucerit de: Trupa lui Fane (1:51:47) – cea mai bună ştafetă de masculin, Moieciu biathlon team (2:10:15) – cea mai bună ştafetă de mixt şi de Fetele din SMFA (2:17:56) – cea mai bună ştafetă de feminin. Pentru echipele de 6 persoane, cea mai bună ştafetă de masculin a fost Team Sponsor (3:54:08), Smile Experts (3:29:43) a fost desemnată cea mai bună ştafetă de mixt, iar echipa DHL - MPG (4:24:51) şi-a adjudecat titulatura de cea mai bună ştafetă de feminin.

Rezultatele complete, de la fiecare categorie, pot fi găsite pe www.maratondhl.ro, la secţiunea Rezultate.

Ediţia 2019 a DHL Carpathian Marathon a fost organizată în parteneriat cu MPG România, lider de piaţă pe segmentul sportului de masă: „De peste 21 de ani, MPG conectează branduri importante cu comunităţile de sportivi amatori prin sponsorizări, consultanţă şi un PR specializat, prin servicii de logistică şi management sportive. DHL Carpathian Marathon este un proiect unic care pune în lumină valorile sportului şi forţa acestuia de a aduce oamenii împreună şi de a ajuta. Ne bucurăm că facem parte din echipa de implementare”, a declarat Tudor Mocuţa, Event Director MPG.

Toate detaliile despre eveniment, cât şi albumele foto şi filmul evenimentului, sunt disponibile pe site-ul www.maratondhl.ro şi pe pagina Facebook DHL Maraton.

Evenimentul a fost susţinut de sponsorii Barilla, Generali, Medlife şi Goldnutrition, şi i-a avut ca suporteri pe Alka, La Vitta, Buff Romania, Terapie prin mişcare, Julius Meinl, Cristim, 4x4, Recosport, Orlandos, Torockoi, Temad, Organic India, Ruvix, B-Live, ANSWEAR.ro, Easy Plast, Porsche Inter Auto Romania, Omniperform, Runningwarehouse, Arla Protein şi Cheile Grădiştei. Boomerang a fost partener oficial pentru Crosul Copiilor, Banca Transilvania s-a alăturat ca sponsor principal al acestei curse, iar Lego şi Napolact, ca sponsori. Companiile DigiSign, Polach, Bachmann, Vora Invest, i-Body România, Fundaţia Conservation Carpathia, Herbagetica şi Smile Expert au susţinut echipele de voluntari care au alergat pentru cauza evenimentului. 

Ziua Sportului Paralimpic i-a avut ca sponsori pe Suunto, IAR şi Herbagetica, iar partenerul oficial al acestui eveniment a fost Kaufland România: „Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia Kaufland România, iar sănătatea este unul dintre pilonii de investiţie comunitară. Compania se implică în proiecte care promovează atât sportul şi mişcarea, cât şi grija pentru sănătate a fiecărei persoane”. 

Le transmitem mulţumiri autorităţilor: Parcul Naţional Piatra Craiului, Romsilva, Centrul Romania – CSTP, Convenţia Carpatica, Consiliul Judeţean Braşov, Fundaţia Conservation Carpathia şi Ministerul Tineretului şi Sportului pentru suportul şi facilităţile oferite evenimentului, dar şi partenerilor: Comitetului Naţional Paralimpic, RoClubMarathon, Centrul SuperFit şi Let’s Do It Romania, şi Bucharest International 10K, Braşov Marathon, Maratonul Internaţional Braşov şi Elite Running, ca evenimente partenere.

Le mulţumim partenerilor media care s-au alăturat evenimentului şi ne-au susţinut în campania de promovare: Radio ZU, News.ro, Telekom Sport, Adrenallina, Business Review, Business Cover, Sunt-în-formă.ro, 4run.ro, Alerg.ro, Braşov TV, Ziarul de Sport, FitReport şi GOKID.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite