Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală de la Beijing, după ce a învins-o pe Andrea Petkovici în setul decisiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep, a doua cea mai bună jucătoare din lume FOTO AFP
Simona Halep, a doua cea mai bună jucătoare din lume FOTO AFP

Simona Halep (2 WTA) s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Beijing (China), după ce a învins-o, joi, pe jucătoarea de origine germană Andrea Petkovici (17 WTA), impunându-se în trei seturi.

Una caldă, alta rece: Simona Halep a renunţat la meciul de dublu de la Beijing

Partida a durat aproximativ două ore şi jumătate, debutând cu întârziere, din pricina unei erori organizatorice. Simona Halep s-a impus în primul set în tie-break şi l-a cedat pe al doilea adversarei sale, după greşeli de ambele părţi şi un meci echilibrat. Setul decisiv a avut tot ce „piperează“ un meci de tenis: situaţii limită, servicii puternice şi intervenţii salvatoare, care au relansat partida de mai multe ori. În cele din urmă, românca s-a impus cu scorul de 7-6(4), 5-7, 7-6(1).

Pentru calificarea în următoarea fază a competiţiei, Simona va primi un cec în valoare de 107.750 de dolari şi 215 puncte WTA. Adversara din sferturile de finală este Ana Ivanovici (9 WTA), care a învins-o pe Sabine Lisicki (25 WTA), scor 6-3, 7-5.


DESFĂŞURAREA MECIULUI 

Simona Halep vs. Andrea Petkovici 

Setul al III-lea (câştigat de Simona Halep)

  • 6-6: Final tensionat de meci, intrându-se în tie-break, unde se impune românca şi câştigă meciul din optimi.
  • 6-5: Simona se regăseşte şi forţează spre adjudecarea setului decisiv.
  • 5-5: Punct critic al meciului, jucătoarea germană egalează.
  • 5-4: Nemţoaica nu cedează şi împinge meciul spre tie-break.
  • 5-3: După patru game-uri câştigate consecutiv de nemţoaică, Simona rupe ritmul adversarei şi se apropie la un singur pas de câştigarea meciului.
  • 4-3: Jucătoarea germană ia primul punct şi reuşeşte să câştige al şaptelea game.
  • 4-2: Andrea îşi ia game-ul pe propriul serviciu.
  • 4-1: Nemţoaica câştigă primul game din setul decisiv.
  • 4-0 Simona ia al patrulea game la zero.
  • 3-0: A doua cea mai bună jucătoare din lume a parcurs deja jumătate din drumul pentru adjudecarea setului decisiv.
  • 2-0: Românca se impune pe serviciul adversarei.
  • 1-0 Simona ia primul game din setul decisiv.

Setul al  II-lea (câştigat de Andrea Petkovici)

  • 5-7: Nemţoaica reuşeşte să câştige cel de-al doilea set, egalând.
  • 5-6: Petkovici câştigă game-ul, două două mingi de break.
  • 5-5: Lupta pentru cel de-al doilea set se echilibrează.
  • 4-5: Simona redresează situaţia şi câştigă jocul pe propriul serviciu.
  • 3-5: Românca reuşeşte să revină şi recuperează un game, pe serva nemţoaicei.
  • 2-5: Adversara Simonei realizează cea mai mare diferenţă de scor din această partidă.
  • 2-4: Andrea majorează avantajul de pe tabelă.
  • 2-3: Nemţoaica trece în avantaj.
  • 2-2: Andrea serveşte şi reuşeşte să egaleze.
  • 2-1: Jucătoarea germană reduce din diferenţa de pe tabelă, după ce acuză probleme medicale.
  • 2-0: Break pentru conaţionala noastră, pe serviciul nemţoaicei.
  • 1-0: Simona ia primele puncte şi câştigă cel dintâi game al setului, pe propriul serviciu.
  • Românca are o pauză medicală, în timpul căreia este masată de preparatorul fizic.

Setul I (câştigat de Simona Halep)

  • Tie-break: Câteva momente tensionate, în care se aşteaptă decizia arbitrului. Petkovici trimite două mingi consecutive afară şi Simona se impune (6-4).
  • 6-6: Egal şi partida intră în tie-break. 
  • 5-6: Nemţoaica este superioară pe tabelă.
  • 5-5: Simona îşi face serva la zero, profitând de jumătatea umbrită a terenului.
  • 4-5: Luptă strânsă pentru câştigarea primului set, nemţoaica fiind în avantaj.
  • 4-4: Simona pierde game-ul, după o dublă greşeală. De menţionat că în jumătatea terenului cu soare nu şi-a câştigat nimeni propria servă.
  • 4-3: Break făcut de româncă, aceasta trecând în avantaj pe tabelă.
  • 3-3: Simona egalează, câştigând game-ul la zero, cu primul as din meci.
  • 2-3: Românca are mici scăpări nervoase, pierde cel mai lung schimb de mingi din această partidă, iar Andrea trece în avantaj.
  • 2-2: Jucătoarea germană reinstalează egalitatea, după ce Simona îşi pierde propria servă la zero. De menţionat că românca a jucat în jumătatea terenului în care soarele micşorează vizibilitatea.
  • 2-1: Game strâns, adjudecat de româncă, care reuşeşte primul break al setului.
  • 1-1: Simona face mici greşeli, dar reuşeşte să egaleze.
  • 0-1: Nemţoaica câştigă primul game pe propriul serviciu.

Meciul începe cu peste 10 minute întârziere, din pricina problemelor organizatorice, respectiv a schimbării terenurilor în ultimul moment. 

Cine e Andrea Petkovici, următoarea adversară pe care o va înfrunta Simona Halep

Simona Halep s-a calificat în turul trei de la Beijing, după un meci chinuit cu o jucătoare din afara topului 100 WTA

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite