Simona Halep la Doha. Săptămână importantă pentru Simona. Cum poate ajunge din nou pe locul trei în lume
0Simona Halep a căzut de pe podiumul tenisului mondial, din cauza rezultatelor slabe pe care le-a avut în acest an competiţional.
Cum ea a început săptămâna pe locul 4, dar diferenţa dintre ea şi ocupantele locurilor 3 şi 5 nu sunt atât de mari, e bine de ştiut că peste şapte zile, Simona ar putea ocupa oricare dintre locurile 3, 4 sau 5.
Calculele sunt simple: pentru a ajunge din nou pe podiumul clasamentului mondial, ea trebuie să câştige titlul la Doha, Un turneu pe care îl cunoaşte şi îi e chiar drag, având în vedere că în urmă cu doi ani a ridicat deasupra capului şoimul aurit cu care este premiată campioana. Dacă va reuşi acest lucru, o va depăşi pe Agnieszka Radwanska în ierarhia mondială. De altfel, Simona şi Agnieszka ar urma să se întâlnească în semifinale, deci am avea o adevărată finală pentru locul 3.
Pentru că trebuie să analizăm şi situaţia nefericită în care ar putea cădea pe locul 5, trebuie spus că acest lucru ar fi posibil doar dacă Garbine Muguruza ar realiza un rezultat mai bun decât Simona Halep. În acest moment, în clasamentul live, românca are un avans de 4 puncte în faţa ibericei: 4.750, faţă de 4.746.
Clasarea de după Doha e importantă pentru jucătoare, deoarece pe baza clasamentului publicat lunea viitoare se vor stabilii capii de serie la Indian Wells, acolo unde Simona Halep va merge în calitate de campioană.
Turneul de la Doha e transmis în direct de DigiSport, iar Simona Halep va juca azi, de la ora 18.00, contra rusoaicei Elena Vesnina.