Seară magică în amintirea unei reuşite istorice: cele mai bune echipe ale Stelei se întâlnesc în onoarea lui Mihai Neşu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia George Ogăraru pentru Cultură şi Sport şi CSA Steaua le dau întâlnire tuturor celor care vor să sărbătorească ziua de 7 mai 1986 - aniversarea câştigării Cupei Campionilor Europeni de către singura echipă românească.

Programat pe 9 mai, la Sala Polivalentă, evenimentul „Uniţi pentru Mihai Neşu“ are o dublă importanţă, întrucât este organizat si pentru strângerea de fonduri pentru fostul fundaş de naţională, care în urmă cu cinci ani a suferit un accident la coloana vertebrală. Biletele vor fi disponibile în trei categorii, cu preţuri cuprinse între 25 şi 75 de lei.

Astfel, echipele Stelei din 1986 şi 2006 se vor duela într-un meci caritabil, iar banii strânşi vor fi direcţionaţi pentru continuarea tratamentelor şi terapiilor inovatoare din SUA, pe care Mihai Neşu trebuie să le urmeze anual. Evenimentul vine ca urmarea conştientizării colective că nimeni nu poate susţine o astfel de luptă exclusiv din resurse proprii, iar organizarea unui astfel de meci este un ajutor consistent.

„M-am bucurat enorm când am fost contactat de suporterii care mi-au spus că vor să sărbătorească o zi extrem de specială pentru noi, aceea de 7 mai, printr-un eveniment dedicat lui Mihai Neşu. Încercăm, astfel, să punem umărul la accesul către cele mai bune tratamente în SUA, pentru că, aşa cum ştim cu toţii, procesul de recuperare este îndelung şi foarte costisitor, însă totodată indispensabil. Ne vedem pe 9 mai, la Polivalentă!“, a spus George Ogăraru.

Despre Mihai Neşu

În vârstă de 33 de ani, Mihai Neşu este un reper pentru istoria recentă a Stelei, echipă în tricoul căreia a activat şapte sezoane. Ulterior, cel cunoscut drept „Bichonul“ s-a transferat la clubul olandez FC Utrecht, unde trei ani mai târziu avea să-şi încheie cariera de fotbalist, în urma unui eveniment tragic. Mai exact, în timpul antrenamentului din 10 mai 2011, Mihai Neşu a avut un contact cu un coleg, în urma căruia a căzut şi a suferit o fractură în zona cervicală, care l-a lasat paralizat aproape complet. La cinci ani de la accident, starea lui de sănătate încă nu a suferit modificări pozitive majore, atât de mult aşteptate.
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite