România premiază ultimul loc: am ajuns să răsplătim eşecul din cauza sărăciei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima ligă are prea multe locuri alocate în competiţiile UEFA şi prea puţine cluburi capabile să le umple. De aceea, locul 6 din 6 în play-off va merge în Liga Europa.

Cândva, în România exista un fotbal de bună calitate, dar nu erau stadioane moderne. Acum, când echipele de tradiţie dispar pe bandă, sunt ridicate arene ultramoderne în diverse oraşe.

Şi dacă pe „Ilie Oană“ din Ploieşti şi „Cluj Arena“ au ajuns să joace nişte formaţii din liga a patra, Petrolul, respectiv Universitatea Cluj, nu trebuie să ne mirăm că, în următorul sezon de cupele europene, Liga I va fi reprezentată în Europa şi de cea mai slabă echipă din play-off. Cum s-a ajuns aici? Pe scurt: n-avem cu cine umple cele cinci locuri care îi revin României în competiţiile UEFA.

Eliminate de insolvenţă şi de datorii

Campioana şi vicecampioana acestui sezon vor participa în vară în preliminariile Ligii Campionilor. Apoi, ocupantele locurilor 3 şi 4 din play-off vor disputa meciuri de calificări în Liga Europa. Şi mai rămâne un loc de Liga Europa rezervat formaţiei care va cuceri Cupa României.

Cum FCSB şi Viitorul sunt angrenate în lupta pentru titlu, aproape sigur, aceste două formaţii vor şi termina pe primele două poziţii şi vor ataca preliminariile Ligii Campionilor. Conform clasamentului din play-off în acest moment, Dinamo şi CFR Cluj, adică locurile 3 şi 4, ar trebui să prindă Liga Europa. Doar că ardelenii sunt în insolvenţă şi, chiar dacă ar ieşi din această situaţie, nu pot evolua în competiţiile UEFA mai devreme de stagiunea 2018-2019. De aceea, locul CFR-ului ar fi „moştenit“ conform clasamentului actual de CS U Craiova.

Şi aşa ajungem la absurdul situaţiei. Locul european din Cupa României nu poate reveni decât Astrei. Asta deoarece CS U Craiova n-are nevoie de el, iar alte două semifinaliste, adică Voluntari şi ACS Poli Timişoara, nici nu şi-au depus dosarul pentru licenţa europeană, ratând termenul-limită de 31 martie.

Astfel, România va premia cu o participare în cupele europene o trupă care acum ocupă ultimul loc în play-off, având patru înfrângeri în cinci meciuri!

Suntem cea mai slabă echipă din play-off. La cum arătăm, nu merităm să jucăm în Europa. Marius Şumudică antrenor Astra  
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite