Remiza albă între "U" Cluj şi Oţelul, două echipe aflate în foame de puncte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Universitatea Cluj şi Oţelul Galaţi au încheiat fără gol derby-ul suferinţei, scor 0-0, în etapa a 16-a din Liga 1. Acest rezultat nu convine nici uneia dintre cele două formaţii, care rămân în zona retrogradării.

Partida dintre Universitatea Cluj şi Oţelul a fost anostă în cea mai mare parte a timpului regulamentar. Cu excepţia câtorva faze de poartă, cele două formaţii nu au ieşit deloc în evidenţă şi au preferat să facă un joc de aşteptare. De remarcat au fost ocaziile gazdelor ratate în prima parte de Cristocea şi Gravenberch de la gazde.

În partea secundă, oaspeţii ar fi putut da lovitura pe "Cluj Arena" dacă Jula ar fi găsit spaţiul porţii la şutul expediat în bara transversală în minutul 67. Anterior, clujenii rataseră două mari şanse de a deschide scorul, prin acelaşi Gravenberch şi Lemnaru, dar aceştia au ratat ţinta, astfel că meciul s-a terminat fără gol, 0-0.

Acest rezultat nu ajută niciuna dintre cele două formaţii, care aveau mare nevoie de toate punctele pentru a urca în clasament şi a scăpa parţial de emoţiile retrogradării. Oţelul rămâne pe penultimul loc în Liga 1, în vreme ce "U" Cluj este prima echipă aflată sub linia retrogradării.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite