Rapid, în derivă. Reacţii dure după ce echipa a ajuns la 72 de zile fără victorie în campionat. Cine sunt cei acuzaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Giuleştenii au pierdut şi la Craiova, iar după fluierul final antrenorul Marian Rada a catalogat evoluţia unui jucător drept „execrabilă“. Inclusiv căpitanul Daniel Pancu a avut un discurs acid.

Rapid a ajuns la şase eşecuri în ultimele opt etape în care n-a învins pe nimeni, iar ultimul succes obţinut în Liga I datează din 14 septembrie!

În aceste condiţii, bucureştenii se află pe penultima poziţie a clasamentului, la cinci puncte de primul loc salvator. Criza prelungită a stricat atmosfera în echipă, iar Marian Rada şi Daniel Pancu au izbucnit după partida de luni.

Rada: „Negru a jucat execrabil“

Antrenorul bucureştenilor a vorbit răspicat despre „subţirimea“ lotului. „Nu avem opţiuni pe bancă, dar pe mine mă deranjează crisparea din sânul echipei. Nu se vede plăcere în jocul echipei. Vali Negru a avut o primă repriză execrabilă. Trebuie să se producă ceva schimbări din iarnă. Jucătorii au o şansă acum să demonstreze că merită să rămână la Rapid. Se vorbeşte prea mult de bani, mereu le spun băieţilor că trebuie să joace din plăcere“, a comentat Rada la Look TV.

Pancu: „Vina principală e a jucătorilor“

Căpitanul Rapidului a arătat, la rândul său, cu degetul spre colegii săi din echipă. „N-am reuşit nici măcar un şut pe poartă. Am mai trecut prin situaţii d-astea în cariera mea. E foarte greu. De aici se iese cu foarte multă muncă şi cu mult caracater. Coşmarul se va termina în curând! E clar că vina principală e a jucătorilor. Din iarnă trebuie să vină jucători care să fie obişnuiţi cu performanţa. Nu poţi spune că n-avem ambiţie, dar aici e vorba de valoare. Suntem absolut toţi responsabili, inclusiv eu“, a spus Pancu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite