Rădoi mai dă un tun la arabi. Salariu regesc la ultimul contract ca jucător

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a jucat în Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, mijlocaşul de 33 de ani a semnat cu Al-Arabi Doha, din Qatar.

Mirel Rădoi va juca până în vară în Qatar, având opţiune de prelungire pentru încă un sezon. Ajuns la aproape 34 de ani, pe care-i va împlini luna viitoare,  românul nu mai poate emite pretenţii şi se mulţumeşte cu o treime din banii pe care-i încasa la fosta echipă.
În 2009, fostul căpitan al Stelei îşi începea aventura la arabi, preferând banii în locul performanţei. L-a urmat pe antrenorul Cosmin Olăroiu la Al-Hilal, cei doi cunoscându-se de pe vremea când activau la Steaua, iar transferul său a adus în Ghencea 6 milioane de euro, o sumă uriaşă la acel moment. Şi salariul lui Rădoi a fost pe măsură, el sărind de 500.000 de euro pe an la 1,4 milioane de euro în primul sezon din deşert. Remuneraţia sa a crescut ulterior şi Rădoi ajunsese mai bine plătit decât Mutu sau Chivu, deşi aceştia jucau la formaţii de top din Europa. Lui Rădoi i-a mers bine până în 2013, când a început decăderea lui. A fost alungat de la Al Ain, pentru că era socotit “sifonul” fostului antrenor Cosmin Olăroiu, iar acesta l-a tras după el la Al Ahli, ambele echipe fiind din Emiratele Arabe Unite, unde nivelul e mai slab decât cel din Arabia Saudită.

N-a mai jucat din noiembrie

Treptat, însă, cota sa a scăzut şi din decembrie a ajuns liber de contract. Arabii n-au mai avut nevoie de el, pentru că juca slab, iar Rădoi a avut bun simţ şi a cerut rezilierea contractului motivând că nu vrea să ia bani degeaba. În acest context s-a vorbit tot mai mult despre retragerea sa, mai ales că e un om aranjat financiar câştigând peste 15 milioane de euro în Golf.  Şi-a totuşi, Mirel Rădoi nu se lasă. Şi-a găsit o nouă echipă, pe Al-Arabi Doha, prin intermediul lui Sami Al-Jaber, actualul director sportiv al clubului şi totodată fostul său coleg de la Al-Hilal. În Qatar, unde fotbalul e şi mai slab decât în Emirate, fostul stelist va juca până în vară şi are opţiune de prelungire a contractului pentru încă un sezon.

Va câştiga doar 800.000 de euro, adică de trei ori mai puţin faţă decât la Al-Ahli, dar banii sunt frumoşi. Formaţia din Qatar se zbate pe locul zece în campionat şi încearcă să nu retrogradeze, acesta fiind motivul pentru care a apelat la Rădoi, chiar dacă românul n-a mai jucat din noiembrie. Vara trecută la echipă a fost instalat ca antrenor Dan Petrescu, însă în decembrie a fost demis fiindcă echipa juca modest. În locul Bursucului a fost pus un uruguayan, dar sub conducerea lui, Al Arabi joacă şi mai slab. Vecină de clasament îi este Al Khor, formaţie antrenată de Boloni, care e în Qatar de doi şi jumătate, fără a avea vreo performanţă notabilă.

ZOOM

Are opt trofee în deşert

Rădoi joacă din 2009 în Golf şi a câştigat multe trofee. În Arabia Saudită, alături de Al-Hilal, a devenit de două ori campion, apoi în Emiratele Arabe Unite, la Al-Ain, a realizat aceeaşi performanţă. În plus, şi-a trecut în palmares două Cupe ale Prinţului, o Cupă a Preşedintelui şi o Supercupă.


800.000 de euro pe an va câştiga Mirel Rădoi la noua sa echipă
 

Body

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite