Prima reacţie a lui Mircea Sandu după atacul violent al lui Reghecampf: „Soţul soţiei a fost dezinformat“
0
Tehnicianul roş-albaştrilor l-a acuzat pe şeful FRF că o „lucrează“ pe Anamaria Prodan. Replica dată de „Naşul“ a fost uşor ironică, însă a lămurit cazul.
Ruptura Steaua – echipa naţională a luat amploare, după ce, azi după-amiază, Laurenţiu Reghecampf l-a atacat, în premieră, pe omul care conduce fotbalul românesc, Mircea Sandu. Antrenorul formaţiei din Ghencea a sugerat că angajaţii FRF îi pun beţe în roate soţiei sale la ordinul lui Mircea Sandu.
Văzând declaraţiile dure ale tehnicianului de 38 de ani, „Naşul“ a reacţionat la Digi Sport.
Ce a spus?
„Ce treabă am eu cu agenţii de jucători, când ei au un regulament? M-am informat. Nici măcar nu a fost Anamaria Prodan la FRF, ci o angajată a doamnei Reghecampf. Am vorbit şi cu doamna Reghecampf, pentru că pur şi simplu am rămas perplex. Nu vreau să mi se folosească numele nici de angajaţii mei, nici de alte persoane. Au fost cu nişte documente care nu erau în original. Unul singur era şi am înţeles că regulamentul cere patru documente în original, dintre care două rămân la federaţie şi două la agent. Soţul soţiei a fost dezinformat“, a spus, ironic, Sandu.
El a dezvăluit că pentru a înlătura orice suspiciune a urmărit firul evenimentelor, vorbind cu părţile implicate.
„Am vorbit cu Anamaria şi mi-a spus că i-a comunicat domnul Duru că i-am dat eu dispoziţie. L-am sunat pe Duru, care e prin Portugalia. <<Mă, Durule, ce dispoziţie ţi-am dat eu vizavi de agenţii de jucători?>>. <<Nu mi-aţi dat nicio dispoziţi>>, îmi zice Duru. <<Păi, uite ce se comunică la televizor>>. <<Nu e adevărat!>>, insistă el. <<Când vii în ţară o să o rog şi pe doamna Reghecampf să vină şi o să vă pun faţă în faţă>>, i-am transmis lui Duru. Bineînţeles că cineva minte în toată această poveste“, a adăugat „Naşul“.
Mesaj pentru „Reghe“: „Fii modest“
După ce a lămurit cazul pentru care antrenorul Stelei a făcut scandal, Sandu a avut un mesaj pentru soţul Anamariei Prodan.
„Dacă Reghe îşi păstrează luciditatea şi modestia dovedeşte că are nişte calităţi. Dacă nu, îi va fi greu. Nu vedeţi că antrenorii de top nu sunt atât de exuberanţi? Mai puţin Mourinho, Terim. Ei sunt excepţiile“, a adăugat Mircea Sandu.