Presa britanică a analizat cel mai controversat moment din Anglia - România: Apar reacţii şi din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcus Rashford, în genunchi, înaintea amicalului cu România
Marcus Rashford, în genunchi, înaintea amicalului cu România

Partida de la Middlesbrough a fost precedată de gestul de susţinere pentru mişcarea „Black Lives Matter“. Care a stârnit reacţii amestecate din tribune.

România a fost învinsă de Anglia, după cum „Adevărul“ a scris aici, la capătul unui meci în care au curs ocaziile, deşi s-a marcat o singură dată.

Amicalul de pe „Riverside“ a fost marcat de momentul care, mai degrabă, a înfuriat publicul, după cum „Adevărul“ a scris aici. Potrivit Digi Sport, presa britanică a comentat acest incident. Care a fost analizat şi în studioul Digi Sport, în pauza meciului.

Ce a scris presa britanică?

*Phil McNulty, reporter BBC: Au fost reacţii foarte diversificate, când jucătorii Angliei au îngenuncheat înainte de startul meciului. Huiduielile puternice şi prelungite au fost combinate cu multe aplauze.

*Stephen Warnock, fost fundaş al Angliei, pentru BBC: Huiduielile au fost acoperite de aplauze, aşa cum era normal. Sunt de acord cu Gareth Southgate. Încearcă să facă ce e mai bine pentru jucători şi a vorbit excelent despre acest subiect, în această săptămână. Am văzut că majoritatea fanilor susţin gestul jucătorilor.

*Sky Sports: Din nefericire, momentul a fost huiduit de un mic sector al fanilor englezi. Cu toate acestea, alţii au aplaudat.

Ce s-a spus în studioul Digi Sport?

*Ilie Dumitrescu: Probabil că în Cehia nu se practică chestia asta, băieţii ăia din Grecia nici atât (n.r. - vizavi de faptul că Stanciu şi Nedelcearu au rămas în picioare). Am văzut 9 jucători care au reacţionat, cei doi n-au reacţionat. Nu sunt de condamnat.

*Helmuth Duckadam: Mie mi se par exagerate aceste chestiuni. Ca şi atunci, pe Stadionul Ghencea, când toată echipa a îngenuncheat, Lăcătuş n-a îngenuncheat în faţa suporterilor. E acelaşi lucru, de ce nu?

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite