Povestea lui Ilie Bărbulescu, „Balamucul” care a făcut ordine la Steaua, devenind unul dintre jucătorii de referinţă din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ilie Bărbulescu a murit, probabil în noaptea dintre vineri şi sâmbătă, lăsând în urmă 20 de ani, în care a scris istorie pentru fotbalul românesc.

Moartea lui Ilie Bărbulescu „a zguduit” lumea fotbalului românesc, gloria stelistă neavând un istoric cunoscut de boli sau afecţiuni, care să-l fi pus în pericol. La 62 de ani, Ilie Bărbulescu rămâne în istorie drept unul dintre fotbaliştii „Generaţiei de Aur”, fiind sinonim cu loialitatea la FC Argeş şi performanţa la Steaua.

Debutul în Divizia A, la televizor 

Debutul în primul eşalon românesc, Divizia A, pe atunci şi Liga I, astăzi, avea să se producă pe 9 noiembrie 1974, într-un meci acasă, în care echipa lui, FC Argeş, remiza cu FCM Reşiţa (1-1). 09.11.1974, FC Argeş Piteşti – FCM Reşiţa 1-1. Meciul era televizat, cumva surprinzător pentru acea vreme, iar pe stadion avea susţinătorii lui fideli: familia şi toţi prietenii din cartierul în care îşi petrecea timpul. Perioada petrecută la FC Argeş, între 1971 şi 1982, avea să-l facă un simbol al clubului, adunând nu mai puţin de 209 apariţii pentru alb-violeţi. 

„Balamuc”, băiatul care-şi respecta adversarii pe teren

Porecla şi-a primit-o, aşa cum se întâmplă de multe ori, în viaţă, dintr-o pură întâmplare şi fără prea mare legătură cu el. Ilie Bărbulescu venea de la Şcoala Nr. 9, iar de aici şi până la analogia cu „Spitalul 9”, cunoscut generic drept locul în care se tratează afecţiunile psihice, a fost doar un pas. Despre el, Ilie Bărbulescu obişnuia să povestească nu că ar fi „nebun” pe teren, ci că îşi respecta adversarii. 

Cele mai mari performanţe posibile i-au fost posibile în tricoul Stelei

Până la echipa în tricoul căreia avea să cunoască succesul internaţional, Steaua, au mai fost două „aventuri”, la FC Olt Scorniceşti şi Petrolul Ploieşti. Ajuns în Ghencea, Ilie Bărbulescu intra în istoria fotbalului internaţional, îmbogăţindu-şi palmaresul atât prin Cupa Campionilor Europeni, cât şi prin Supercupa Europei. Nici pe plan naţional nu s-a lăsat mai prejos: cu simbolul roş-albastru pe piept cucerea trei titluri de campion naţional şi două Cupe ale României. 

Alte echipe pentru care avea să mai joace au fost CS Mioveni şi FC Calatis Mangalia, unde îşi încheia şi cariera, în anul 1991. În echipa naţională, Ilie Bărbulescu a strâns cinci selecţii, debutul în echipamentul tricolor al seniorilor fiind în anul 1979, când România „smulgea” un egal din deplasarea de la Cipru (1-1). 

Cu toate că nu a rămas angrenat în fotbal, la fel precum o parte din colegii săi de performanţă de la Steaua, Ilie Bărbulescu mai păstrase contactul, când şi când, cu echipele la care cunoscuse celebritatea. Chiar luna aceasta avea programată o acţiune între jucători de-ai Gloriei Buzău şi simboluri ale echipei naţionale a României, în cadrul unui eveniment fotbalistic. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite