Nicolae Simatoc, primul român care a jucat la Inter
0Înainte ca formaţia italiană să-i aibă pe Mutu, Zicu şi, cel mai probabil, pe Chivu, un alt internaţional român a jucat în tricoul nerazzurilor. Mijlocaşul a evoluat în zece partide
Înainte ca formaţia italiană să-i aibă pe Mutu, Zicu şi, cel mai probabil, pe Chivu, un alt internaţional român
a jucat în tricoul nerazzurilor. Mijlocaşul a evoluat în zece partide pentru celebra echipă din Milano
Se spune că Mircea Lucescu a fost primul român la Inter, fiind urmat de dinamoviştii Mutu şi Zicu, dar şi de Cristian Chivu. Numai că, înainte de asemenea nume de notorietate în România, a mai existat un fotbalist autohton care a reprezentat gruparea milaneză. Se numeşte Nicolae Simatoc, s-a născut în 1920 în nordul Moldovei şi a îmbrăcat tricoul milanezilor timp de două sezoane (1947-1949), lucrând, printre alţii, cu legendarul Giuseppe Meazza. Ulterior, acesta a jucat şi la FC Barcelona, cu care a câştigat un titlu şi două cupe ale Spaniei.
1947, anul instaurării regimului comunist în România, a fost momentul în care Nicolae Simatoc a ales să fugă în Italia.
Născut în localitatea Briceni din nordul Moldovei, mijlocaşul avea deja o carte de vizită impresionantă, care includea şapte selecţii la echipa naţională a României, dar şi perioade petrecute la unele dintre cele mai puternice echipe ale timpului, precum Ripensia Timişoara, Carmen Bucureşti, sau Club Atletic Oradea. La Oradea, este cunoscut şi sub numele maghiar de Miklos Szegedi.
La Inter, alături de Meazza
Din stagiunea 1947-1948, aflat în Italia, Simatoc joacă pentru Inter Milano. Debutul s-a produs într-un meci cu Napoli, câştigat de interişti cu 3-0.
Românul joacă în acest sezon în şase meciuri şi marchează de trei ori, italienii hotărând să îl ţină pentru încă un an. Numai că, deşi la timonă a fost Giuseppe Meazza, stagiunea 1948-1949 s-a încheiat catastrofal pentru Inter.
Echipa, pentru care Simatoc a jucat zece meciuri fără să marcheze, a terminat pe locul 12, iar Meazza a fost îndepărtat de la conducerea tehnică. În 1949, Simatoc se desparte de Inter Milano şi alege să joace pentru Brescia şi pentru o echipă demonstrativă numită Hungaria FBC Roma. La Hungaria îi întâlneşte pe antrenorul maghiar Ferdinand Daucik şi pe cumnatul acestuia, Ladislau Kubala.
Glorie la Barcelona
Cei doi primesc în 1950 o ofertă de nerefuzat de la Barcelona. Daucik devine antrenor al echipei catalane, în timp ce Kubala reuşeşte să se impună ca noua vedetă a grupării blaugrana. De altfel, în 1999, la centenarul Barcelonei, Kubala e declarat cel mai bun jucător din istoria clubului. La sosirea lor în Catalunya, Kubala şi Daucik sunt însoţiţi şi de Simatoc.
Românul petrece două sezoane excelente în Spania. Debutează în 1950, pe 10 septembrie, într-un meci cu Real Sociedad (8-2), în care marchează un gol şi este coautor la alte cinci reuşite. Printre altele, e titular şi într-un El Clasico, terminat o victorie zdrobitoare împotriva Realului, scor 7-2.
"Era un fotbalist de clasă"
După experienţa catalană, românul joacă încă un sezon pentru Real Oviedo (1952-1953). Din păcate, despre restul carierei lui Simatoc nu există informaţii. Cert e că acesta s-a stins în 1978, în Australia. Gheorghe Constantin, zis "Profesorul", unul dintre foştii mari internaţional români, şi-a amintit de povestea lui Simatoc. "Era un tip înalt, l-am văzut jucând la Carmen pe timpuri… E adevărat că a evoluat la Inter şi la FC Barcelona, era un fotbalist cu o tehnicitate deosebită", ni s-a confesat fostul selecţioner al tricolorilor din 1990.
Acesta spune că sunt o mulţime de fotbalişti români care au jucat în străinătate în acea perioadă: "Fabian II a fost chiar la AC Torino, Rudi Wetzer juca iarna în Franţa, iar primăvara şi vara juca în România. Lista e lungă, iar Simatoc era un fotbalist de clasă. Nu se mai ştie nimic de el, probabil a murit. I s-a pierdut urma", a încheiat Constantin.
3 trofee a câştigat Simatoc cu FC Barcelona, două cupe ale Spaniei şi un titlu de campion
A fost un fotbalist foarte bun. L-am avut coechipier la Carmen. Era mai mare decât mine, eu eram junior, dar făceam parte din echipa de seniori. Simatoc poseda o tehnică ieşită din comun, rar văzută la un fotbalist de 1,92 metri, cum era el.
Ion Voinescu
fost portar CCA