Jorge Lorenzo nu se gândeşte la titlu!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spaniolul a declarat că nu vrea să se gîndească la situaţia din campionat, după ce potenţial său rival, Dani Pedrosa, şi-a fracturat clavicula şi va rata următoarele patru etape.

Pilotul Yamaha s-a distanţat deja la 56 de puncte faţă de Pedrosa şi ar putea deveni campion mondial după cursa de la Sepang, de sătămâna viitoare, în timp ce Dani este aşteptat să intre în sala de operaţie sâmbătă, din cauza triplei fracturi la claviculă.
Însă Lorenzo este determinat să rămână concentrat şi să se gândească doar la cursa de duminică, nu şi la eventualul titlu.
„Nu vreau să mă gândesc acum cum mă va afecta situaţia lui Dani Pedrosa, însă îmi pare rău pentru el. Este un adevărat ghinion să te accidentezi atât de târziu în sezon”,a declarat Lorenzo.
Pilotul a terminat antrenamentele libere pe locul trei, în urma lui Valentino Rossi şi a lui Andrea Dovizioso. „Suntem mult mai buni aici, decât în Aragon, ceea ce este o uşurare. Am putea îmbunătăţi tracţiunea pe unele segmente ale circuitului, însă nu ne aflăm la distanţă mare faţă de Valentino. Sper că ploaia va sta departe, pentru a putea progresa şi mâine”, a adăugat Lorenzo.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite