Halep la ora bilanţului: Simona a explicat care a fost cel mai greu moment al sezonului şi când s-a bucurat cel mai mult

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep a devenit numărul 1 mondial dupa seminfinala de la beijing. FOTO EPA-EFE

Simona Halep a intrat în vacanţă, după ce a pierdut meciul cu Elina Svitolina şi a fost eliminată de la WTA Finals 2017.

Constănţeanca are şanse mari de a termina anul pe locul 1 mondial, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

Ceea ce e o mare performanţă, mai ales dacă ne amintim că Halep a început 2017 destul de slab. Potrivit Digi Sport, chiar şi Simona a făcut referire la acest aspect, când a tras linie după eliminarea suferită la Singapore.

Ce a spus?

*Cel mai jos punct a fost atins la începutul anului, în primele 3-4 luni, iar, cel mai înalt a fost la Beijing, când am devenit numărul 1. 

*De la Stuttgart şi până acum, a fost ca un maraton. Simt că s-a scurs toată energia din mine, simt că am nevoie de odihnă şi să celebrez acest an.

*Am progresat mult. N-o să las acest turneu să ruineze tot ce am construit în acest an. Aştept cu nerăbdare sezonul viitor. Sper să am un start mai bun.  

*Acum vreau să merg în vacanţă şi apoi voi decide unde mă voi antrena. Probabil acasă, pentru că-mi va fi greu, după ce am călătorit atât, dar nu sunt sigură.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite