Hagi, din nou antrenor, după un an de pauză: Conferinţă spectaculoasă, la Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hagi

Fostul mare internaţional, în vârstă de 56 de ani, a fost ultima dată pe banca Viitorului, club pe care îl şi patronează. Acum, revine în iarbă, urmând să pregătească o formaţie care speră să fie o forţă la nivelul Ligii I.

Oraşul Constanţa are, astăzi, motiv de bucurie! După ani buni în care Farul, echipa-fanion din acest oraş, s-a zbătut în ligile inferioare, „marinarii“ vor evolua, din nou, în Liga I. Acest vis a devenit realitate datorită fuziunii cu Viitorul.

Mutarea a fost oficializată, astăzi, în cadrul unei conferinţe ce a avut loc, la hotelul deţinut de Hagi, la Constanţa. Cu acest prilej, a fost dezvăluită şi structura grupării care va reprezenta oraşul, la nivelul primei ligi:

*Antrenor va fi Gheorghe Hagi.

*Gheorghe Hagi, Ciprian Marica şi Zoltan Iaşko vor fi printre acţionari.

*Gică Popescu va fi preşedinte.

*Tibi Curt va fi vicepreşedinte.

Ce a spus Gică Hagi?

*E o singură iubire. Farul m-a crescut. Acest brand trebuie să-l ducem înainte. O să fie greutăţi foarte multe, reprezentăm un oraş acum! Va fi mai greu pentru mine de acum înainte. Suntem obligaţi să facem un fotbal foarte bun. Împreună putem să devenim cei mai buni. Campioni creează campioni, de asta am acceptat să fiu antrenor. Le mulţumesc tuturor care au contribuit la acest proiect, prin care rămâne un singur brand, o singură echipă, o singură echipă. Îi mulţumesc lui Ciprian (n.r. - Marica) pentru că a înţeles că acesta e singurul drum. Până acum era mai simplu, acum reprezentăm un oraş, toată Dobrogea. Fiecare suporter trebuie să fie mândru. Am o singură strategie, să devin cel mai bun. Asta vom încerca. Trebuie să facem o echipă mare, care să atace şi după să se apere. Îmi place să câştigăm. Împreună putem deveni cei mai buni.

Ce a declarat Gică Popescu?

*Pentru mine, e un moment extrem de emoţionant, pentru că într-o ţară în care toată lumea se dezbină, există şi oameni care vor să se unească. Această fuziune e cea mai importantă mişcare sportivă din istoria sportului dâmboviţean. Pentru mine, are o dublă însemnătate. Sunt aici în calitate de preşedinte al Farului Constanţa şi întoarcerea pe bancă a lui Gică. E fuziunea acestor branduri şi, al doilea lucru, întoarcerea pe bancă a lui Gică (n.r. - Hagi). Ştiu cât de importantă e întoarcerea lui pe bancă. Întotdeauna am fost de părere că atunci când două branduri se unesc, rezultatul e întotdeauna mai puternic. Va exista un singur nume, un singur brand: Farul. Toate echipele de la juniori se vor numi Farul. Academia Gheorghe Hagi se va ocupa de copiii, între 8 şi 13 ani. Toţi juniorii vor fi în pepiniera Farului. Această ideea a început acum un an, când mă gândeam cu Hagi ce putea face pentru a unifica mişcarea fotbalistică dobrogeană. Cele două galerii se vor uni.

Ce a spus Tibi Curt?

*Azi suntem martorii unui eveniment deosebit. E un proiect de mare amploare. Sunt emoţionat că văd atâtea nume mari. Ne dorim să creştem idoli pentru generaţiile următoare. E un moment istoric.

Ce a spus Virgil Chiţac, primarul oraşului Constanţa?

*Azi e solstiţiul, dar şi ziua Farului. Se naşte noul club, Farul Constanţa. Oraşul şi constanţenii au nevoie de Farul, Liga I are nevoie de Farul. E un simbol. Azi e cea mai fericită zi din fotbalul constanţean, după multă vreme. Astea se datorează lui Gică Hagi, Ciprian Marica şi Gică Popescu pentru că şi-au numit forţele. Acesta fuziune e un moment istoric. Vă asigur că noul stadion al Farului Constanţa va prinde contur.

CITEŞTE ŞI:

Hagi porneşte în forţă cu Farul: Aduce trei jucători şi va avea un complex sportiv de cinci stele

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite