FOTO Halep, în mare formă: Imagini de la primul antrenament al fetelor în Franţa. Ce detaliu a „transpirat“ în presă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România se pregăteşte, la Rouen, acolo unde va întâlni Franţa, sâmbătă şi duminică. Meciurile se vor juca pe zgură, într-o sală acoperită de 5.300 de locuri, şi vor fi transmise de Digi Sport şi de Telekom Sport.

GALERIE FOTO

Meciul anului pentru tenisul românesc se apropie, iar tensiunea creşte pe zi ce trece. Dacă va elimina Franţa, România va juca pentru prima dată în istorie într-o finală de Fed Cup.

Problema e că, în acest sezon, tricolorele sunt „condamnate“ să joace doar în deplasare în Fed Cup. În sferturi, au întâlnit Cehia, la Ostrava, acum se pregătesc pentru partidele care vor fi găzduite de Rouen şi, dacă vor trece de Franţa, vor juca tot în deplasare cu învingătoarea duelului Australia – Belarus. Această a doua semifinală se va juca tot în acest weekend, însă pe hard, la Brisbane (Australia).

Până vom afla ce echipe se vor înfrunta în finala Fed Cup 2019, echipa Telekom Sport, aflată în Franţa, a prezentat imagini de la antrenamentul pe care Halep şi colegele ei l-au avut, astăzi, la Rouen. Potrivit sursei citate, Simona a fost într-o dispoziţie destul de bună de joc şi s-a pregătit alături de Mihaela Buzărnescu, semn că, cel puţin în partidele de sâmbătă, Florin Segărceanu se va baza pe Halep şi pe Buzărnescu la simplu.

Cea mai mare dilemă a căpitanului-nejucător e alegerea jucătoarei care va evolua, alături de Simona, la simplu. Buzărnescu şi Begu sunt cele două variante, iar „Miki“ şi-a îmbunătăţit şansele după ce, odată cu startul sezonului de zgură, a început să joace mai bine.

CITEŞTE ŞI:

FOTO Halep şi colegele ei au fost cazate într-un castel: Cum arată hotelul echipei de Fed Cup şi ce au fetele în meniu

FOTO Halep, întâlnire-surpriză: Cu cine s-a pupat Simona înaintea antrenamentului de astăzi şi ce a declarat

„Toboşarul“ Boc şi armata sa, un punct de sprijin pentru Halep şi colegele ei: Ce a spus Simona despre fanii români

ANALIZĂ Halep, avertisment justificat: De ce Simona se teme de meciul de dublu cu Franţa la Fed Cup

Cine sunt jucătoarele convocate în cele două echipe

Franţa

*Caroline Garcia (21 WTA)

*Pauline Parmentier (53 WTA)

*Alize Cornet (55 WTA)

*Kristina Mladenovic (66 WTA)

*Fiona Ferro (92 WTA)

România

*Simona Halep (2 WTA)

*Mihaela Buzărnescu (30 WTA)

*Irina Begu (83 WTA)

*Monica Niculescu (132 WTA)

*Raluca Olaru (34 WTA la dublu)

Programul semifinalei Franţa – România

Miercuri

*10.00 – 12.55 - antrenament România

*12.30 – Conferinţă de presă Julien Benneteau

*13.05 – 15.55 - antrenament Franţa

*13.20 – Conferinţă de presă Florin Segărceanu

*16.05 – 17.55 - antrenament România

*18.05 – 20.00 - antrenament Franţa

Joi

*10.00 – 11.55 - antrenament Franţa

*12.05 – 13.55 - antrenament România

*14.05 – 16.25 - antrenament Franţa

*16.35 – 19.00 - antrenament România

Vineri

*Antrenamente la ore care n-au fost, deocamdată, anunţate. 

*13.30 – Tragerea la sorţi a meciurilor din weekend, urmată de conferinţă de presă

Sâmbătă

*15.00 – Primele două meciuri de simplu

Duminică

*14.00 – Ultimele două meciuri de simplu, apoi confruntarea de dublu

*Digi Sport şi Telekom Sport vor transmite în România meciurile din weekend

Fed Cup 2019, semifinale, 20-21 aprilie

Rouen (Franţa, zgură)

Franţa – România

Brisbane (Australia, hard)

Australia – Belarus

*Finala Fed Cup e programată pentru 9-10 noiembrie. În caz de calificare, România va juca, din nou, în deplasare.

Palmaresul echipelor calificate în semifinale

*Belarus – Finală Fed Cup în 2017, pierdută cu SUA, scor 2-3

*România – Semifinală Fed Cup în 1973, pierdută cu Africa de Sud, scor 1-2.

*Franţa – Campioană Fed Cup în 1997 şi 2003

*Australia – Campioană Fed Cup în 1964, 1965, 1968, 1970, 1971, 1973, 1974

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite