Exemplu de fidelitate şi devotament. Un suporter rapidist simte freamătul Giuleştiului chiar şi la 101 ani!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Costea e cel mai bătrân suporter al “vişiniilor” şi, chiar dacă nu mai vede şi nu mai aude, respiră şi pentru Rapid


Îl cheamă Costea, Ion Costea şi a fost jucător al giuleştenilor în anii ‘30 şi ’40. Mulţi dintre cei tineri nici nu ştiu cine este, dar povestea lui pare desprinsă din filmele cu nemuritori. Născut la Blaj pe 30 aprilie 1912, Ion Costea a avut destinul legat de şinele de tren. A jucat la echipele CFR-ului, întâi la Cluj, apoi la Bucureşti. Pentru el nu există Steaua, Dinamo ori Vaslui şi-i numeşte ca „rivali” pe Juventus, Venus sau Ripensia. Pentru actualul Rapid a câştigat cinci Cupe consecutive între 1938 şi 1942, dar nu-ţi mai aminteşte de ele.
Sub pretextul zilei numelui, pe care şi-o sărbătoreşte astăzi, o mână de fani ai Rapidului, însoţiţi de fostul jucător, Adrian Iencsi, l-au vizitat pe bătrân. Locuieşte în cartierul Pajura, într-un apartament vechi, decorat cu fanioane vişinii antice, împreună cu fiica sa în vârstă de 66 de ani. O duc greu, din pensia lui de 1,5 milioane de lei vechi, plus banii pe care-i câştigă fata.

Nu l-a recunoscut pe Iencsi

O întâlnire cu un om de 101 ani, indiferent cine ar fi, n-are cum să nu-ţi provoace fiori pe şina spinării. Bătrânul nu-l mai ştie pe fostul căpitan al Rapidului. „Nea Ioane, eu sunt, Iencsi. Mai şti când intrai în vestiar şi-mi ziceai că semăn cu Dan Coe?”, i-a spus acesta.„Dumneavoastră lucraţi la Griviţa?”, răspunde bătrânul. Ce-i drept, pe vremea când Iencsi semăna cu Dan Coe, bătrânul Costea avea 85 de ani.
„De la Cluj nu m-a mai mai căutat nimeni, iar de la Rapid, după ce Copos m-a dat afară de la casa de bilete, unde eram vânzător, n-am mai vorbit cu nimeni. Nu pot să citesc ziare sau să mă uit la televizor pentru că nu aud şi nu văd şi nu mai nu mai sunt la curent cu nimic”, reuşeşte să spună cel mai vechi rapidist. Şi-i aduce însă aminte foarte bine pe Baratki, Neagu sau Nicolae Manea, oameni cu care a jucat, sau pe care i-a creat la Rapid. Cel mai mult îl apreciază însă pe Mircea Lucescu, „un rom deştept, pe care ni l-a furat Dinamo”, după cum îl descrie el.
Vizita s-a încheiat destul de repede. Iencsi şi rapidiştii i-au lăsat câteva pungi cu cadouri şi o sumă de bani, promiţându-i că-l vor vizita lunar. Într-o perioadă în care la Rapid se vorbeşte doar de insolvenţă, faliment şi retrogradare, bătrânul Ion Costea predă Giuleştiului o lecţie de supravieţuire.

„Mircea Lucescu e un rom deştept pe care ni l-a furat Dinamo”

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite