Duckadam şi o dezvăluire istorică: cum a reacţionat fostul mare portar, atunci când a fost înjurat în timpul unui meci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Helmuth Duckadam
Helmuth Duckadam

Într-o perioadă în care gestul golănesc comis de Tănase, acela de a scuipa în direcţia fanilor Stelei, face valuri în continuare, preşedintele de imagine al roş-albaştrilor a explicat cum a procedat într-o situaţie similară.

Cristi Tănase a încercat să-şi justifice reacţia nervoasă din timpul partidei Steaua – Viitorul, iar Ilie Dumitrescu a dat vina pe educaţia suporterului român în acest episod regretabil.

Un alt fost jucător al Stelei, Helmuth Duckadam, a condamnat şi el modul în care a procedat căpitanul formaţiei din Ghencea. „Nu sunt de acord cu gestul lui Tănase, dar în viaţă sunt momente în care nu mai rezişti şi ai o explozie de nervi. Tănase e un fotbalist de bază şi, din păcate, în ultimii ani, cred că a fost cel mai înjurat jucător al Stelei, undeva pe nedrept. Cred că n-ar trebui să-l facem în toate felurile pe Tănase, pentru că el chiar nu merită, şi-a cerut şi scuze“, a spus la Digi Sport preşedintele de onoare al roş-albaştrilor.

Duckadam şi-a amintit că şi el şi-a pierdut calmul, atunci când s-a aflat într-o situaţie similară.

„Jucam în Divizia C, la CSM Arad şi abia promovasem. La un meci, după gardul din spatele porţii, stătea un om bine îmbrăcat, care m-a înjurat tot meciul. S-a pus în spatele porţii şi m-a înjurat de toate neamurile mele, un meci întreg. La un moment dat, nu mai rezişti, oricât de calm vrei să pari. Am rezistat tot meciul, dar în momentul în care arbitrul a fluierat finalul, am sărit gardul şi l-am strâns de gât! De cele mai multe ori m-am abţinut, dar sunt momente în care chiar îţi scapă de sub control un anumit gest“, a explicat fostul portar.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite