Decizie superbă luată de Universitatea Cluj: clubul a schimbat doi antrenori în acest sezon, însă merge înainte cu Neşu
0
Ardelenii au început sezonul cu Mihai Teja, l-au continuat cu George Ogăraru, iar acum l-au adus pe Adrian Falub. Totuşi, patronul Florian Walter a ţinut să lămurească situaţia lui Mihăiţă Neşu.
George Ogăraru a fost îndepărtat de pe banca Universităţii Cluj, iar mulţi au crezut că, odată cu fostul jucător al lui Ajax, va fi pus pe liber şi analistul său video, Mihăiţă Neşu. Acesta a fost cooptat în stafful lui Ogăraru şi a dat dovadă de o ambiţie ieşită din comun printr-un gest făcut în prima etapă din retur.
Tocmai de aceea, Universitatea Cluj a ţinut să clarifice situaţia lui Neşu, după ce George Ogăraru a fost înlocuit cu Adrian Falub.
„Universitatea Cluj doreşte să precizeze că nu s-a pus în nici un moment problema încheierii colaborării cu analistul video al clubului, Mihai Neşu. Ne dorim ca Mihai să facă parte din staff-ul tehnic şi să rămână alături de noi şi în continuare“, au anunţat clujenii pe site-ul oficial.