Tenisul feminin trece printr-o perioadă cu mari schimbări, în primul rând din punct de vedere al ierarhiilor. Odată cu retragerea, cel puţin temporară dacă nu definitivă, a Serenei Williams, care urmează să nască în august, au dispărut parcă şi favoritele. Sigur, nici Serena nu mai era ce a fost odinioară, dovadă că în 2016 a pierdut două finale de Grand Slam, dar totuşi o dominaţie ca a ei în circuitul WTA nu s-a mai întâlnit de la Steffi Graf. Serena lipseşte momentan, revenirea Mariei Şarapova după suspendarea pentru dopaj nu are efectul scontat, rusoiaca fiind departe de a impresiona, Viktoria Azarenka încă nu s-a întors după ce a devenit mamă, iar acest lucru pare să fie în avantajul jucătoarelor de nivel mediu, care au prins curaj şi au început să conteze tot mai mult la turnee.

Surprize: Ostapenko, Svitolina, Mladenovici
Anul 2017 a scos în evidenţă câteva ascensiuni spectaculoase, precum cea a Jelenei Ostapenko ori a Elinei Svitolina. Prima a intrat direct în lumea bună a tenisului, câştigând de o manieră entuziasmantă Roland Garrosul, din păcate pentru noi chiar în faţa Simonei Halep, iar cea de-a doua este jucătoarea cu cele mai multe trofee adjudecate în primele cinci luni şi jumătate ale anului. Alături de Ostapenko (foto), un grup format din opt sportive au câştigat în premieră un turneu WTA. Este vorba despre Katerina Siniakova, Lauren Davis, Elise Mertens, Kristina Mladenovici, Ashleigh Barty, Daria Kasatkina, Markéta Vondroušová, Anett Kontaveit. Un alt nume care contează tot mai mult în WTA este cel al franţuzoaicei Kristina Mladenovici, care a jucat patru finale în 2017. Chiar dacă a câştigat doar una, Mladenovici a urcat pe locul 12 WTA şi bate la porţile Top 10.


 

Deziluzii: Kerber, Muguruza, Radwanska, Cibulkova

În ideea că nu mai există favoritele de altădată este şi ceea ce se petrece cu numărul 1 mondial, Angelique Kerber (foto). Nemţoaica , pe care mulţi o vedeau succesoarea Serenei Williams în poziţia de lider WTA, este fără trofeu în 2017. Ea a jucat o finală la Monterrey, turneu de mâna a doua, pe care a pierdut-o. Tot fără titlu în 2017 este şi poloneza Agnieska Radwanska, fost număr 3 mondial, care are un sezon mult sub aşteptări. Şi mai rău stau lucrurile în privinţa Garbinei Muguruza, campioana de anul trecut de la Roland Garros. Dacă Kerber şi Radwanska au jucat măcar câte o finală în 2017, Muguruza n-a ajuns nici măcar până acolo. De altfel, jucătoarea din Spania a şi ieşit din Top 10 şi acum se află pe locul 14 în lume. Pe lista deziluziilor, Muguruza stă alături de Dominika Cibulkova, ultima câştigătoare a Turneului Campioanelor, care anul acesta are drept cele mai bune rezultate, două semifinale.  Fără trofeu în 2017 sunt şi Venus Williams şi Caroline Wozniacki ori Svetlana Kuzneţova, jucătoare cu nume şi pretenţii în circuit.


Halep, lider la puncte şi la bani
Adesea criticată pentru perioadele în care nu câştigă tot, Simona Halep este în continuare o jucătoare de top, care îşi respectă blazonul din punct de vedere al rezultatelor. Simona are un titlu câştigat în 2017 şi două finale jucate şi tocmai a intrat în a 178 săptămână în care se menţine în Top 10, iar victoriile o arată ca fiind cea mai performantă sportivă din circuit în 2017. Halep a acumulat anul acesta 3.490 de puncte, cu ajutorul cărora este pe primul loc în clasamentul care va oferi jucătoarelor accesul la Turneul Campioanelor. Ea este lider şi la câştiguri, aducându-şi în cont 2.921.122 dolari în primele cinci luni ale anului. 


Câştigătoare turnee WTA în 2017

Ianuarie
Brisbane        Karolina Pliskova (Cehia) – Alize Cornet (Franţa) 6-0, 6-3
Shenzhen      Katerina Siniakova (Cehia) – Allison Riske (SUA) 6-3, 6-4
Auckland       Lauren Davis (SUA) – Ana Konjuh (Croaţia) 6-3, 6-1
Sydney          Johanna Konta (Anglia) – Agnieska Radwanska (Polonia)  6-4, 6-2
Hobart            Elise Mertens (Belgia) – Monica Niculescu (România) 6-3,6-1
Melbourne      Serena Williams (SUA) – Venus Williams (SUA) 6-4, 6-4
Sankt Petersburg    Kristina Mladenovici (Franţa) – Yulia Putintseva (Kazahstan) 6-2, 6-7, 6-4
Taipei             Elina Svitolina (Ucraina) – Shuai Peng (China) 6-2, 6-3

Februarie
Doha                Karolina Pliskova (Cehia) – Caroline Wozniacki (Danemarca) 6-3, 6-4
Dubai               Elina Svitolina (Ucraina) – Caroline Wozniacki (Danemarca) 6-4,6-2
Budapesta       Timea Babos (Ungaria) – Lucie Safarova (Cehia) 6-7, 6-4, 6-3
Acapulco          Leisa Tsurenko (Ucraina) – Kristina Mladenovici (Franţa) 6-1, 7-5
Kuala Lumpur      Ashleighy Barty (Australia) – Nao Hibino (Japonia) 6-3,6-2

Martie
Indian Wells      Elena Vesnina (Rusia) – Svetlana Kuzneţova (Rusia) 6-7, 7-5, 6-4
Miami                Johanna Konta (Anglia) – Caroline Wozniacki (Danemarca) 6-3, 6-4

Aprilie
Charleston        Daria Kasatkina (Rusia) – Jelena Ostapenko (Letonia) 6-3, 6-1
Monterrey         Anastasia Pavliucenkova (Rusia) – Angelique Kerber (Germania) 6-4, 2-6, 6-1
Biel                   Marketa Vondrousova (Cehia) – Anett Kontaveit (Estonia) 6-4, 7-6
Bogota              Francesca Schiavone (Italia) – Lara Arraubarrena (Spania) 6-4, 7-5
Stuttgart            Laura Siegemund (Germania) – Kristina Mladenovici (Franţa) 6-1, 2-6, 7-6
Istanbul             Elina Svitolina (Ucraina) – Elise Mertens (Belgia) 6-2, 6-4

Mai
Praga               Mona Barthel (Germania) – Kristina Pliskova (Cehia) 2-6, 7-5, 6-2
Rabat               Anastasia Pavliucenkova (Rusia) – Francesca Schiavone (Italia) 7-5, 7-5
Madrid             Simona Halep (România) – Kristina Mladenovici (Franţa) 7-5, 6-7, 6-2
Roma               Elina Svitolina (Ucraina) – Simona Halep (România) 4-6, 7-5, 6-1
Strasbourg      Samantha Stosur (Australia) – Daria Gavrilova (Australia) 5-7, 6-4, 6-3
Nurnberg         Kiki Bertens (Olanda)- Barbora Krejcikova (Cehia) 6-2, 6-1
Paris (Roland Garros)      Jelena Ostapenko (Letonia) – Simona Halep (România) 4-6, 6-3, 6-2

Iunie
Nottingham        Donna Vekici (Croaţia) – Johanna Konta (Anglia) 2-6, 7-6,7-5
Hertogenbosh    Anett Kontaveit (Estonia) – Natalia Vikhlyanseva (Rusia) 6-2, 6-3


23 de jucătoare au câştigat turnee WTA în această jumătate de an

Trofee câştigate
Elina Svitolina (foto) 4
Karolina Pliskova, Anastasia Pavliucenkova, Johanna Konta -2

Clasamentul pe ţări
Ucraina – 5 titluri
Cehia, Rusia – 4 titluri
SUA , Anglia, Australia, Germania - 2

Clasificarea turneelor disputate până acum
Grand Slam – Melbourne (Australian Open), Paris (Roland Garros)
Premier Mandatory – Madrid, Miami, Indian Wells
Premier 5 – Dubai, Roma,
Premier – Brisbane, Sydney, St. Petersburg, Doha, Charleston, Stuttgart

WTA International – Shenzhen, Auckland, Hobart, Taipei, Budapesta, Acapulco, Kuala Lumpur, Biel, Bogota, Istanbul, Praga, Monterrey, Budapesta, Rabat, Strasbourg, Nurnberg, Nottingham, Hertogenbosh