Coşmarul lui Boloni s-a terminat: câte săptămâni a aşteptat prima victorie din campionat şi cum a obţinut-o

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A cucerit titlul în Portugalia şi în Belgia, l-a descoperit pe Cristiano Ronaldo, a fost în cărţi să revină la echipa naţională, însă, în ciuda CV-ului său, tehnicianul de 61 de ani ajunsese într-o situaţie dramatică în Qatar.

Ladislau Boloni a ratat, deocamdată, revenirea la echipa naţională, deoarece Victor Piţurcă încă n-a plecat la Al-Ittihad (Arabia Saudită). Rămas în Qatar, acolo unde a început cel de al treilea sezon la Al-Khor, fostul selecţioner a avut un start extrem de slab în campionat.

Cinci meciuri, zero victorii, un egal şi patru înfrângeri a fost bilanţul care a trimis Al-Khor pe ultimul loc în prima ligă. În aceste condiţii, partida de miercuri seara cu nou-promovata Al-Shahaniya era decisiv pentru viitorul lui Boloni la formaţia din Doha.

Autogolul care a spart „blestemul“

Iar la cum a început jocul, cu oaspeţii conducând după 18 minute, Boloni părea într-o situaţie şi mai delicată. „Dubla“ brazilianului Julio Peu (20 şi 33) i-a adus zâmbetul pe buze românului, însă, cu şase minute înainte de final, Al-Shahaniya a egalat: 2-2.

Când arbitrul se pregătea să fluiere finalul jocului, Al-Khor a reuşit să spargă „blestemul“ şi să obţină prima victorie în acest campionat. Paradoxal, un jucător advers a fost eroul lui Boloni. Abdullatif Salah Ali a înscris în propria poartă în minutul 90+3, iar Al-Khor s-a impus cu 3-2.

Rezultatul a ridicat echipa lui Boloni de pe ultimul loc până pe poziţia a 12-a cu patru puncte. În ultimele două stagiuni, Al-Khor s-a clasat pe poziţiile 7 (2012-2013) şi 11 (2013-2014) cu Boloni pe bancă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite