Contra „tremură“: are un patron iranian care vrea să-şi aducă antrenorul la echipă. Cine e „Abramovici din Iran“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cosmin Contra se confruntă cu o situaţie paradoxală: e un antrenor cu rezultate, însă nesigur de viitorul postului său la Getafe.

După vreo două luni de negocieri între preşedintele clubului, Angel Torres, şi magnatul iranian Hossein Hedayati, părţile au ajuns la un acord. Miercuri dimineaţa, o delegaţie venită din Teheran, în frunte cu avocatul lui Hedayati şi foştii internaţionali, Mehdi Mahdavikia şi Khodadad Azizi s-au întâlnit, la Dubai, cu Torres şi cu oamenii săi. A fost întâlnirea în urma căreia 55% din acţiunile clubului Getafe au fost preluate de Hedayati, poreclit „Abramovici din Iran“.

Viitorul antrenor, şcolit în Bundesliga

De când a demarat tratativele pentru achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni, Hedayati a anunţat că vrea să folosească gruparea din La Liga pentru a ajuta fotbalul iranian. „Vreau ca prin transferul la Getafe, tinerii jucători din Iran să aibă ocazia de a evolua la cel mai înalt nivel în Europa“, a dezvăluit omul de afaceri de 53 de ani.

Până să aducă fotbalişti iranieni la Getafe, Hedayati mai urmăreşte un obiectiv: instalarea unui conaţional pe banca formaţiei iberice. E vorba de fostul internaţional iranian Vahid Hashemian (38 de ani), cel care, ca jucător, a evoluat 11 ani în Bundesliga, la Hamburg, Bochum, Bayern Munchen şi Hannover 96. După retragere, fostul atacant s-a înscris la şcoala de antrenori din Germania pentru a obţine Licenţa Pro UEFA. În paralel, şi-a început şi cariera de antrenor, pregătind două cluburi din ligile regionale din Germania. 

În acest an, Hashemian a fost într-un stagiu de pregătire la fostul său club, Bayern, acolo unde a urmărit antrenamentele conduse de Guardiola. Dacă va ajunge la Getafe, Hashemian îl va avea secund pe bunul său prieten, Mehdi Mahdavikia, care actualmente colaborează cu naţionala de tineret a Iranului.

Contra e apărat de rezultate

Deocamdată, postul lui Cosmin Contra nu pare a fi în pericol, având în vedere că Getafe ocupă locul 9 din 20 în La Liga, cu 14 puncte, fiind la cinci puncte de poziţia a 18-a, prima care duce în liga secundă. Totuşi, e de aşteptat că, în cazul în care echipa nu va continua seria rezultatelor pozitive, noul patron iranian să se folosească de ocazie pentru a-l înlocui pe Contra din funcţie.

2,5 miliarde de dolari e averea lui Hossein Hedayati, care are afaceri imobiliare şi în industria oţelului.

În Iran a retrogradat

Până să ajungă la Getafe, Hossein Hedayati a investit în formaţia Steel Azin, în 2007. Acolo, a făcut un lot plin de jucători cu nume, dar aflaţi la final de carieră. Rezultatul? Echipa a retrogradat.

Precedentele investiţii iraniene în Europa, un dezastru

*În 2000, Abbas Bayat a cumpărat clubul belgian, Charleroi, şi a transferat şi trei conaţionali în lot. În primele sezoane, echipa a avut rezultate dezastruoase, motiv pentru care Bayat a renunţat la jucătorii din Iran. În 2012, omul de afaceri a vândut Charleroi.

*În 2004, Majid Pishyar a achiziţionat gruparea Admira Wacker din prima ligă austriacă, aducând la club jucători şi antrenori iranieni. Pe lângă faptul că s-a confruntat cu multe probleme financiare, Admira a retrogradat în stagiunea 2005-2006. A început să depăşească perioada de criză, abia după ce a fost cumpărată, în 2008, de Richard Trennkwalder.

*În 2011, acelaşi Majid Pishyar a preluat formaţia elveţiană, Servette Geneva. N-a luat vreun iranian la club, dar la finalul sezonului 2011-2012, echipa s-a confruntat cu grave probleme financiare şi a fost la un pas de faliment. În martie 2012, Pishyar a vândut clubul şi a trecut, în Portugalia, la Beira-Mar. Echipa a retrogradat în stagiunea 2012-2013, iar acum evoluează în liga secundă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite