CM 2014 Inovaţiile Cupei Mondiale! De la apariţia cartonaşelor, la sprayul pentru fixarea distanţei la care stă zidul

Din 1930, anul disputării primului turneu final, şi până la Brazilia 2014, fotbalul şi regulile sale au suferit modificări majore.

Cupa Mondială din Brazilia ne propune o metodă de cel mai înalt nivel, Goal Line Technology, dar şi o găselniţă mai „primitivă” : sprayul pentru fixarea zidului la 9,15 centimetri. Până să ajungem aici, vă propunem o incursiune în istoria celor mai importante reguli adoptate la Cupa Mondială, material preluat şi completat după un articol al celor de la BBC Sport.
Elveţia 1954: numere pe tricou
A fost prima Cupă Mondială în care jucătorii au avut numere pe tricou. Fiecare component al lotului a primit un număr, de la 1 la 22, dar multe dintre echipe au preferat să înceapă meciul cu fotbaliştii „numerotaţi” de la 1 la 11, consideraţi a fi cei mai importanţi.
Mexic 1970: înlocuiri şi cartonaşe
Faţă de precedentele ediţii, Mexico 1970 a adus două schimbări majore: apariţia cartonaşelor galbene şi roşii şi posibilitatea înlocuirii jucătorilor. Patru ani mai devreme, în Anglia, argentinianul Antonio Rattin a refuzat mult timp să iasă de pe de teren, eliminat fiind „verbal” de arbitru pentru limbaj „necuviincios”. În timp ce stătea la semafor şi se gândea la gestul lui Rattin, unui fost arbitru englez, Ken Aston pe numele său, i-a venit ideea: „Galben înseamnă ai grijă, roşu e stop”. Aşa au apărut cartonaşele, care au ieşit prima dată din buzunarele arbitrilor la turneul final din 1970. În primul joc, cel dintre Mexic şi URSS, s-au arătat 5 cartonaşe galbene, dar pe parcursul turneului n-a apărut niciun „roşu”. Prima eliminare de la Cupa Mondială, prin intermediul cartonaşului roşu, s-a consemnat abia în 1974, chilianul Carlos Caszley fiind cel trimis la vestiare.
Până la Mondialul din 70, dacă un jucător se accidenta pe parcursul meciului, avea două opţiuni: fie juca „într-un picior”, fie îşi lăsa echipa în 10. În Mexic, echipele au avut posibilitatea pentru prima dată să facă două înlocuiri, iar din 1998 s-a adoptat regula cu 3 schimbări.
Argentina 1978: lovituri de departajare
Sistemul de departajare a două echipe care încheiau un meci eliminatoriu la egalitate, la capătul a 120 de minute de joc, a suferit multe modificări de-a lungul timpului. Până în 1978, partida respectivă se rejuca sau, mult mai dramatic, se organiza o tragere la sorţi. Însă pentru Mondialul argentinian, FIFA a decis să adopte o regulă care prinsese rădăcini în Europa: loviturile de departajare. Dacă la turneul amintit nicio partidă n-a avut nevoie de penaltyuri, patru ani mai târziu, Germania de Vest a eliminat Franţa în semifinale după „loteria”  loviturilor de la 11 metri. De atunci, 22 de meciuri şi-au stabilit învingătoarele ca urmare a penaltyurilor, printre care şi două finale, cea din 1994 şi cea din 2006.
SUA 1994: victorie de 3 puncte, arbitri mai „coloraţi”
Mondialul american a marcat o bornă importantă: pentru prima dată, în faza grupelor, echipele au primit 3 puncte la victorie. O altă inovaţie majoră, portarii n-au mai avut voie să ia mingea în braţe după o pasă de la un coechipier, regulă menită să ofere o cursivitate mai mai mare jocului. În 1994, arbitrii au purtat echipamente colorate, renunţând la tradiţionalul negru, şi, tot ca fapt inedit, pentru întâia oară pe gazon au apărut „maşinuţele” care transportau jucătorii accidentaţi.
Franţa 1998 şi Coreea de Sud-Japonia 2002: golul de aur
Pentru turneele din Franţa 1998 şi Japonia – Coreea de Sud 2002, FIFA a implementat regula golului de aur: dacă o echipă înscria în prelungirile meciului, partida se încheia imediat. Până la „abolirea” acestei legi, 4 formaţii au profitat de regula golului de aur: Franţa, în 1998, Senegal, Coreea de Sud şi Turcia în 2002.
Brazilia 2014: tehnologia de linia porţii şi sprayul arbitrilor
Cupa Mondială din zilele noastre a marcat două inovaţii. Una e de ordin tehnologic şi le oferă arbitrilor informaţia dacă mingea a depăşit sau nu linia porţii. A doua e puţin mai „rudimentară”, celebra soluţie pulverizată de arbitri pentru a marca locul din care se execută o lovitură liberă din apropierea porţii şi linia pe care nu trebuie să o depăşească „zidul”.

UEFA e mai “umană”
FIFA şi UEFA nu sunt pe aceeaşi lungime de undă când vine vorba de inovaţii în fotbal. Dacă forul care guvernează fotbalul la nivel mondial  a ales “Goal Line Technology”, UEFA a sporit numărul arbitrilor pentru competiţiile majore organizate la nivel european . Astfel, arbitrii adiţionali, amplasaţi în spatele porţilor, trebuie să vadă cu ochii lor dacă mingea a depăşit linia porţii şi ei au şi atribuţii în ceea ce priveşte fazele discutabile din careu, de penalty.