Ciocnirea titanilor: Primul Barcelona - Real Madrid al sezonului se joacă, diseară, în Supercupa Spaniei

Ciocnirea titanilor: Primul Barcelona - Real Madrid al sezonului se joacă, diseară, în Supercupa Spaniei

Ronaldo - Messi

Primul „El Clasico“ oficial al sezonului (duminică, ora 23.00, Digi Sport) va fi în Supercupa Spaniei, învingătoarea urmând a fi decisă în „dublă“ manşă. Catalanii vor fi nevoiţi să se descurce, în premieră, fără Neymar, în timp ce la madrileni va absenta Modrici.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ce diferenţă fac două săptămâni! La 30 iulie, Barcelona şi Real Madrid se întâlneau în cadrul turneului International Champions Cup, la Florida. Atunci, catalanii s-au impus cu 3-2.

Amicalul din SUA a marcat însă ultimul meci pentru Neymar în tricoul blau-grana. Iar brazilianul a contribuit cu două pase decisive la victoria catalanilor. „Am făcut schimb de tricouri cu el la finalul meciului. Sper că a fost pentru ultima dată“, a spus atunci Sergio Ramos. Iar dorinţa fundaşului Realului s-a îndeplinit, brazilianul fiind prezentat deja la PSG. 

În aceste condiţii, toată lumea vrea să vadă cum se va descurca Barcelona în primul meci oficial fără Neymar. Mai mult, e de urmărit ce opţiune va alege Ernesto Valverde pentru a-l înlocui pe brazilian în primul „11“. La prima vedere, Paco Alcacer, Munir şi Arda Turan par să aibă cele mai mari şanse pentru a completa tridentul ofensiv, alături de Messi şi Suarez.

Ronaldo, titular

De partea cealaltă, Real Madrid ajunge pe „Camp Nou“ după triumful de la Skopje în Supercupa Europei. Problema e că, şi dacă ar vrea, Zidane nu poate păstra echipa câştigătoare de la mijlocul săptămânii. Asta deoarece Modrici a fost eliminat în ultima Supercupa Spaniei în care a jucat, acum trei ani, şi va fi indisponibil duminică. Probabil, el va fi înlocuit de conaţionalul său, Mateo Kovacici.

O altă schimbare în formula de start va fi făcută pentru a-i face loc lui Cristiano Ronaldo care, abia revenit la antrenamente, a jucat doar din minutul 83 în Supercupa Europei. „Nu ştiu dacă vom putea juca mai bine ca până acum, însă vom încerca, chiar dacă ştim că de fiecare dată va fi tot mai greu, împotriva unor adversari foarte buni. Duminică, vom întâlni un astfel de adversar“, a spus Zinedine Zidane înaintea confruntării de pe „Camp Nou“.

Returul de la miezul nopţii

În ciuda importanţei primului meci, trofeul se va acorda după returul de pe „Santiago Bernabeu“ programat pentru, joi, 17 august, de la miezul nopţii (Digi Sport).


Fără aplauze pentru madrileni
O parte din presa spaniolă a sugerat că, după ce a câştigat Supercupa Europei, Real Madrid ar trebui să aibă o primire specială pe „Nou Camp“. Concret, s-a scris că, în semn de respect, jucătorii Barcelonei ar trebui să formeze un tunel prin care să treacă rivalii lor şi să-i aplaudă pe aceştia. Totuşi, publicaţia „Sport“ a scris că jucătorii Barcelonei nici nu vor lua în considerare o astfel de idee.


Ultimele cinci ediţii ale Supercupei Spaniei
An Câştigătoare Finalistă
2016 Barcelona Sevilla
2015 Ath. Bilbao Barcelona
2014 Atl. Madrid Real Madrid
2013 Barcelona Atl. Madrid
2012 Real Madrid Barcelona
citeste totul despre: