Celebra Chris Evert are o propunere care nu o avantajează deloc pe Simona Halep. Ce crede fosta jucătoare din SUA că ar trebui să se întâmple în WTA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chris Evert, multiplă câştigătoare de Grand Slam, este una dintre admiratoarele Simonei Halep, dar are o propunere care nu ar fi deloc în favoarea ei.

”Ştiu că la turneele Mandatory sunt importante şi la ele participă toate jucătoarele de top, dar eu cred că un Grand Slam ar trebui să valoreze de trei ori mai mult. E o miză mult mai mare. Un Grand Slam ar trebui să valoreze cel puţin 3.000 de puncte”, a declarat Chris Evert, conform New York Times.

În prezent, câştigătoarea unui turneu de Grand Slam câştigă, la fel ca în cazul băieţilor, 2.000 de puncte. Învingătoarea unuia dintre cele patru turnee Premier Mandatory (Indian Wells, Miami, Madrid, Beijing) primeşte 1.000 de puncte, în timp ce sportivele care se impun în turneele Premier 5 (Doha / Dubai, Roma, Cincinnati, Montreal / Toronto, Wuhan), câte 900 de puncte.

Propunerea americancei vine într-un moment în care patru dintre cele şase jucătoare care se află în fruntea ierarhiei mondiale nu au câştigat niciun Grand Slam. Este vorba despre Simona Halep (1 WTA), Karolina Pliskova (3 WTA), Elina Svitolina (4 WTA) şi Caroline Wozniacki (6 WTA). HAlep, Pliskova şi Wozniacki au fost chiar lider mondial fără a avea în palmares un Grand Slam.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite