Cazul Craiova a declanşat un nou cutremur: data la care oltenii speră să revină în Liga I şi răspunsul LPF

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mititelu
Adrian Mititelu

Adrian Mititelu a făcut un anunţ-bombă, miercuri seară, susţinându-şi afirmaţiile prin prezentarea unor documente. Imediat, Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a reacţionat prin vocea vicepreşedintelui Valentin Alexandru.

După doi ani în care n-a existat pe harta fotbalului românesc, Universitatea Craiova a solicitat printr-o adresă trimisă la LPF şi la FRF să fie reprimită direct în primul eşalon, începând din sezonul viitor! Asta în ciuda faptului că, în momentul dezafilierii, Ştiinţa retrogradase şi ar fi trebuit să joace în „B“.

Care e argumentul lui Mititelu?

Patronul Adrian Mititelu a spus că aşteaptă răspunsul FRF şi LPF la solicitarea sa până la data de 20 martie. El crede că Universitatea e îndreptăţită să fie reprimită direct în „A“, deoarece a fost dezafiliată în mod abuziv.

„Noi am vrut să dăm dovadă de bună credinţă şi să dăm o şansă Federaţiei să rezolve o parte din prejudiciul imens cauzat Universităţii Craiova. Cu cât stă mai mult Universitatea în afara competiţiilor, cu atât pierde mai mult fotbalul românesc, pentru că nota de plată va veni într-o zi. Dacă noi intrăm în Liga I, nu vom mai putea susţine în faţa judecătorilor prejudiciul cauzat de doi sau de trei ani petrecuţi în afara competiţiilor. Prin revenirea Ştiinţei în prima ligă, Federaţia scapă şi ea de penalizări şi creşte şi interesul pentru fotbal. Eu cred că răspunsul la solicitarea noastră va fi unul pozitiv, pentru că e o mare favoarea pe care le-o facem noi“, a spus Mititelu la Digi Sport.

LPF: „O utopie“

Vicepreşedintele Ligii, Valentin Alexandru, a exclus posibilitatea revenirii Ştiinţei în prima ligă, fără ca oltenii să treacă, mai întâi, prin liga a doua.

„Noi, la ligă, nu am primit nicio cerere din partea clubului Universitatea Craiova. Dar o astfel de solicitare, dacă ea există, este o utopie din punctul meu de vedere. Universitatea Craiova nu poate fi înscrisă direct în Liga I pentru că, la momentul dezafilierii, retrogradase pe valori pur sportive în Liga a doua. De aceea, o astfel de adresă ar putea face, probabil, la Federaţia Română de Fotbal, care organizează Liga a doua“, a spus Valentin Alexandru.

Mititelu, furios: „Vor fi urmăriţi penal“

Auzind declaraţiile oficialului LPF, Adrian Mititelu a reacţionat vehement. „Probabil că Valentin Alexandru şi-a spus o opinie personală. Va fi şi el acuzat oficial şi va fi învinuit penal. Va fi o necesitate şi pentru el să reprimească Universitatea în Liga I“, a declarat Mititelu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite