Pentru actuala vicecampioană olimpică, sportul a fost doar o joacă în anii copilăriei. Nu a pornit cu gândul să câştige bani, să ajungă o mare campioană sau să le facă pe plac părinţilor. „Voiam doar să rămân veşnic copil şi să nu am niciodată responsabilităţi", glumeşte spadasina. La 10 ani, o găsim pe micuţa Ana Maria pe terenurile de tenis. Renunţă însă după doar un an deoarece antrenorul o punea să ţină racheta în mâna dreaptă, ea fiind stângace.

Zglobie din fire, „Brânzici" îl bate totuşi la cap pe fratele său Marius, fotbalist la juniorii Stelei, că ea vrea să facă neapărat sport. Aşa ajunge întâmplător în sala de scrimă. Nu ştia cu ce se mănâncă acest sport, dar tatăl ei o păcăleşte că are legătură cu duelurile din filme şi Ana Maria devine deodată curioasă. După doar şase luni de antrenamente, devine campioană naţională la vârsta ei şi i se întrevedea deja o carieră promiţătoare.

Consacrarea şi problemele de sănătate

Talentul nativ, combinat cu seriozitatea în pregătire, o ajută pe Ana Maria să câştige pe rând titlul mondial la cadete şi junioare şi toţi o poreclesc deja „urmaşa Laurei Badea". La doar 18 ani, Brânză face senzaţie la Mondialele de senioare din 2002 şi cucereşte o medalie. Presiunea asupra ei şi impactul brusc cu scrima la cel mai nivel înalt o fac pe simpatica spadasină să-şi amâne adevărata „explozie" până în 2008, când are un an de graţie.

Iese campioana europeană cu echipa, vicecampioană continentală la individual la aceeaşi competiţie, şi face apoi milioane de români fericiţi prin argintul olimpic de la Beijing. Dorinţa de a deveni cea mai bună din lume într-un timp scurt se întoarce însă asupra ei ca un bumerang. După aurul cu echipa de la Europenele din iulie, Brânză a forţat, fără succes, o medalie la Mondialele din octombrie, deşi acuza dureri mari la încheietură. După o serie neconcludentă de analize în ţară, Ana Maria a fost trimisă la o clinică modernă din Franţa cu sprijinul şefului COSR, Octavian Morariu. Tripla campioană europeană a intrat apoi într-un program de refacere strict, iar efectul a fost cel scontat.

Titlul mondial, următorul vis

Revenită în competiţi după accidentarea care a ţinut-o pe tuşă aproape o jumătate de an, Brânză pare foarte determinată să dea marea lovitură în acest sezon. La primul concurs după perioada de absenţă, bucureşteanca a câştigat etapa de Cupă Mondială de la Florina (Grecia) şi a repetat apoi succesul la Nanjing (China), rezultate ce o anunţă ca una dintre marile favorite la o medalie la Campionatul European de la Leipzig (16-22 iulie) şi la Mondialele de la Paris (4-13 noiembrie).

„În perioada de recuperare am pus mult accent pe forma fizică şi acest lucru a dat, se pare, roade. Rezultatele pozitive din ultimele luni îmi dau încredere pentru viitor şi am obiective îndrăzneţe în acest an: apărarea titlului european pe echipe şi minimum o medalie la individual la Europene sau la Mondiale", afirmă tranşant spadasina.

Este mereu pusă pe şotii

În afara sălii de antrenament, Ana Maria este o persoană modestă şi foarte jo vială. Succesul nu a schimbat-o, stă în continuare cu părinţii, nu şi-a cumpărat maşini luxoase şi preferă să rămână cu picioarele pe pământ. „Nu sunt pretenţioasă, nu îmi plac însă deloc cei care visează la case şi maşini de lux fără să facă ceva concret să le obţină. Îmi place totuşi să merg la shopping, aş putea sta şi o zi întreagă prin magazine, dar nu cheltuiesc mii de euro pentru că totuşi fac scrimă, nu joc fotbal...", spune spadasina, care glumeşte deseori pe seama numelui său.

„Ştiu să gătesc plăcintă cu brânză şi are mai mereu mult succes pentru că cineva mă consideră o «plăcinţică dulce», indiferent cât de nesuferită aş fi uneori", afirmă „Brânzici", care adaugă că s-ar stabili la Barcelona sau în Cuba, dacă ar avea vreodată ocazia.

Vrea un tatuaj cu aurul olimpic

Ana Maria Brânză intenţionează să marcheze cucerirea titlului olimpic la Londra în 2012 printr-un tatuaj care să cuprindă medalia de aur şi măgăruşul Aiurel, personajul ei favorit din desenele animate Winie The Pooh. Am deja o dungă pe mâna dreaptă de vreo şapte ani.Am vrut atunci să testez dacă mă doare şi mama mă întreba mereu după aceea dacă sunt murdară de pix. Intenţionam să îmi fac un tatuaj complet dacă ieşeam campioană olimpică la Beijing. Am amânat decizia pentru Londra. Modelul va trebui să cuprindă în mod sigur cele două iubiri ale mele: Aiurel şi aurul olimpic!", spune zâmbind spadasina, care a renunţat în urmă cu ceva vreme la un piercing din limbă.

Îşi doreşte un copil după 2012

Ana Maria intenţionează să devină mămică după Jocurile Olimpice de la Londra din 2010. Mai mult, „Brânzici" crede că şi coechipierele ei din echipa de spadă campioană europeană în 2008 şi 2009, Anca Măroiu (26 de ani), Simona Alexandru (26 de ani) şi Iulia Măceşeanu (29 de ani), îi vor urma exemplul.

„În principiu, aş face un copil după Olimpiada din 2012. Începem cu o „brânzică" micuţă şi apoi mai vedem. Acum trebuie să conving şi cealaltă jumătate a echipei (râde). O să fim mămicile fantastice. Cred că atunci o să avem vârsta şi maturitatea necesară să facem şi acest pas important din viaţa noastră. O să fie distractiv să ne plimbăm copiii împreună prin parc", afirmă Brânză, care nu exclude deloc varianta să revină pe planşa de concurs după ce va deveni mamă.

Ana Maria Brânză

Data şi locul naşterii: 26 noiembrie 1984, Bucureşti
Palmares
- Triplă campioană mondială de junioare în 2001, 2002 şi 2004
- Dublă campioană europeană de junioare în 2002
- Medaliată cu bronz la Campionatul Mondial în 2002
- Campioană mondială militară în 2005
- Medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Beijing în 2008
- Dublă campioană europeană cu echipa de spadă a României în 2008 şi 2009
- Vicecampioană europeană în 2008 la individual
- Dublă câştigătoare a Cupei Campionilor Europeni cu CS Steaua în 2006 şi 2008
- Distinsă cu Ordinul "Meritul Sportiv" clasa a II-a cu o baretă la 27 august 2008
- Câştigătoare a mai multor etape de Cupă Mondială

„Îmi doresc să o depăşesc pe Laura Badea!"

O personalitate puternică, Ana Maria afirmă că nu a avut niciodată un idol în sport sau în viaţă, dar recunoaşte că Laura Badea a reprezentat mereu o sursă de inspiraţie pentru ea. "După ce am câştigat primul meu Campionat Mondial de cadete în 2000, mi-am dat seama că nu am muncit degeaba în copilărie şi am început să îmi doresc constant mai mult şi mai mult...Spuneam mereu că vreau să fiu mai bună decât Laura Badea şi am încă ambiţia să-i depăşesc rezultate", afirmă Brânză despre singura campioană olimpică din istoria scrimei româneşti.

Între Laura Badea şi Ana Maria Brânză există chiar o strânsă relaţie de prietenie, prima încurajând-o deseori la concursurile internaţionale la care participă în calitate de observator. "Sunt convinsă că Ana Maria poate obţine aurul la Londra, acest lucru depinde doar de ea pentru că are calităţile necesare să mă egaleze şi, de ce nu, să mă întreacă", afirmă Laura Badea despre urmaşa sa.

PROFIL DE CAMPION

Amprente pe Aleea Succeselor

Spadasina se poate lăuda că este una dintre puţinele sportive românce care îşi au imprimate urmele mâinilor pe Aleea Succeselor din Parcul Herăstrău, o minireplică a celebrului Bulevard Hollywood din Los Angeles.

A prezentat moda pentru Mutu

Vicecampioana olimpică la scrimă a defilat, în urmă cu două luni, în timpul lansării colecţiei prét-à-porter „Souvenir Clubbing by Adrian Mutu", în cadrul evenimentului Modexpo, organizat la Romexpo. Ea ar vrea să-şi facă propria colecţie de haine.

Bibliotecă plină de medalii

Ana Maria şi-a transformat casa părintească într-un adevărat muzeu, în care ţine pozele, diplomele şi medaliile cucerite de-a lungul carierei. Spadasina are o colecţie impresionantă şi de măgăruşi din pluş cu personajul Aiurel din desenele animate Winnnie The Pooh.

ADEVĂRUL CAMPIONILOR

Mihai Covaliu, Campion olimpic la sabie „Ana Maria poate deveni campioană olimpică"

Ana Maria este o sportivă foarte talentată. Faptul că a ajuns într-o finală olimpică este o mostră a valorii ei. În opinia mea, cine ajunge la acest nivel, poate oricând să facă pasul şi către aur.

Ar putea fi în scurt timp şi cazul ei, deoarece este încă foarte tânără. Ea a spus mereu că vrea să o egaleze sau chiar să o depăşească pe Laura Badea şi sper să-şi îndeplinească acest vis îndrăzneţ.

Din punct de vedere tehnic, Ana Maria nu duce lipsă de nimic, are toate calităţile necesare pentru a fi în top: rapiditate în execuţii, agilitate pe planşă şi acurateţe în lovituri, toate fiind coroborate cu multă ambiţie şi profesionalism.

În plus, faptul că este stângace este un mare atu pentru ea în faţa celorlalte adversare şi acest lucru poate fi de multe ori un capitol decisiv. La ora actuală, ea este lidera unei generaţii şi depinde doar de ea să confirme aşteptările suporterilor şi a celor din lumea scrimei.