Bilanţ ruşinos pentru "rebelul" Nilă. Mihai Costea a dat nouă goluri în doi ani
0
Steaua şi Petrolul au renunţat la doi dintre cei mai talentaţi, dar şi capricioşi fotbalişti din România, care nu se adaptează niciunde.
„Brânză bună în burduf de câine”, sună un vechi proverb românesc, care-şi găseşte valabilitatea în cazurile Mihai Costea şi Adrian Cristea. Primul a fost cumpărat de Steaua acum două sezoane pentru 1,4 milioane de euro, o sumă uriaşă pentru fotbalul românesc. Gigi Becali a vrut însă să facă un gest de grandomanie, pe care sigur acum îl regretă. În doi ani la Steaua, Mihai Costea a dat 9 goluri şi a jucat 34 de meciuri, dar în palmaresul său intră mai multe gesturi bizare.
Ultimul dintre ele s-a petrecut după meciul Steaua – Vardar, când Costea a refuzat să coboare la masă alături de colegii săi, declarându-se supărat pentru faptul că n-a prins lotul. Antrenorul laurenţiu Reghecampf n-a digerat sfidarea regulilor şi l-a exclus din lot. „Pentru mine Costea nu mai există. A fost trimis la echipa a doua, care nu există”, a spus Reghe. Replica fotbalistului a venit imediat: „Dacă nu joc, vreau să fiu lăsat să plec”, a spus el, bazându-se pe faptul că la 25 de ani âşi poate relansa cariera. Astra şi Pandurii sunt interesate de serviciile lui, dar problema este că Steaua ar vrea să recupereze măcar o parte din banii investiţi. „Mihai Costea e un jucător interesant, cred că merita mai multe şanse la Steaua. Dacă mpatronul nostru îl vrea, am putea să-l transferăm”,a spus preşedintele Astrei, Dinu Gheorghe, anticipând o posibilă mutare a jucătorului la Giurgiu.
„Prinţul” e ocupat cu mondenităţile
Poate mai talentat decât Mihai Costea, Adrian Cristea împărtăşeşte aceeaşi soartă. A fost dat afară acum două zile de la Petrolul, după nenumărate avertismente trimise către el de Cosmin Contra. Ploieştenii s-au săturat să aştepte explozia lui, iar meciul cu Steaua, din Supercupă, când Cristea a fost titular a fost elocvent în privinţa randamentului său. Fotbalistul de 28 de ani a recuperat o singură minge, a irosit 15 atacuri, iar în duelurile "1 la 1" a câştigat 2 din 10. El câştiga 18.000 de euro pe lună, cel mai mare salariu de la Petrolul, plecarea sa însemnând şi un câştig pentru bugetul clubului. A doua zi după ce Petrolul l-a lăsat pe stradă, Cristea a luat cu asalt emisiunile mondene, pentru a dezvălui cât de mult îl iubeşte pe el Bianca Drăguşanu şi cât de falsă este relaţia acesteia cu Victor Slav. Fotbalistul a stat în platourile de emisie până târziu în noapte, părând extrem de puţin preocupat de viitorul său fotbalistic. Excluderea de la Petrolul este al doilea eşec profesional pentru fotbalist în decurs de câteva luni. Standard Liege a renunţat la serviciile sale după doar şase luni şi l-a trimis înapoi în România, iar acum Petrolul i-a arătat fotbalistului uşa.
1 gol a marcat Cristea în ultimele 12 luni şi acela în meciul de Cupă, Petrolul – Damila Măciuca