„Are faţa unui Fuhrer tăvălit după ce explodează grenada şi se varsă benzina peste el“. Cine spune asta despre noul selecţioner al naţionalei României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Christoph Daum va fi instalat azi în funcţia de selecţioner al naţionalei României, dar deja există voci care contestă alegerea făcută de FRF.

După Prunea şi Ganea, un alt personaj care nu crede în steaua lui Daum este Cornel Dinu, care l-a caracterizat în nişte termeni nu tocmai elogioşi. 

"Daum e un tip controversat, cu o anumită carte de vizită. E greu pentru un antrenor străin să înţeleagă ce se întâmplă în fotbalul românesc. Părerea mea e că va fi foarte greu, aproape imposibil să reuşească o calificare la Mondial. El e un antrenor de echipe de club. Nu poate fi niciodată la nivelul lui Mircea Lucescu. Mircea e un om cult din toate punctele de vedere, ca să nu mai spunem de rezultate. Iar ceea ce e un mare avantaj faţă de acest băiat venit din Germania, care are o faţă de Fuhrer tăvălit după ce explodează grenada şi se varsă benzina peste el, e că Mircea cunoaşte realitatea fotbalului românesc, halul în care am ajuns. Va fi foarte greu să formeze o echipă competitivă la echipa naţională a României", a declarat Dinu la Dolce Sport.

    Profilul noului selecţioner al României. Cum poate schimba el faţa naţionalei

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite