Sorana Cârstea şi Ostapenko, eliminate în proba de dublu de la Australian Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sorana cirstea

Vineri, la Melbourne, în turul 2 al probei feminine de dublu de la Australian Open, perechea alcătuită din românca Sorana Cîrstea şi letona Jelena Ostapenko a fost învinsă de cuplul sloveno-spaniol Andreja Klepac/Maria Jose Martinez Sanchez cu 7-5, 6-3

Favoritele numărul cinci s-au impus după o oră şi 25 de minute de joc.

Cîrstea şi partenera sa au avut 7 aşi, dar au comis şi 7 duble greşeli, iar în primul set au condus cu 5-3, dar au pierdut patru ghemuri la rând şi setul (5-7). În actul al doilea, cuplul româno-leton a avut 2-0, dar apoi au urmat patru ghemuri consecutive ale adversarelor, care au câştigat cu 6-3.

Sorana Cîrstea şi Jelena Ostapenko vor primi un cec de 32.500 dolari australieni şi 130 de puncte WTA la dublu.

Dacă apreciezi acest articol, te aşteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite