ANALIZĂ Halep, între lumini şi umbre: cu ce rămâne Simona după 2017? Plusurile şi minusurile unui an istoric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul“ a analizat un sezon care a adus 4.371.227 de dolari în conturile Simonei. Cea mai mare realizare e încheierea anului pe locul 1 mondial, în timp ce lipsa unui trofeu de Grand Slam din CV o „bântuie“ în continuare pe constănţeancă.

Şapte minute! Atât a durat dezamăgirea Simonei Halep după eliminarea de la Turneul Campioanelor, înfrângerea cu Elina Svitolina (4 WTA) punând capăt sezonului pentru liderul mondial.

Dacă după pierderea finalei de la Roland Garros cu Jelena Ostapenko, viaţa a devenit un calvar pentru Simona în săptămânile ce au urmat, de această dată, ea a trecut, aproape instantaneu, peste eşec. Explicaţiile au venit chiar din partea Simonei: „După şapte minute în vestiar, mi-am spus că a fost un an foarte bun. N-o să las acest turneu să ruineze tot ce am construit în acest an“.

Ce a însemnat însă „un an foarte bun“? A detaliat Halep: „Am progresat mult. E foarte bine că am ajuns numărul 1. A fost obiectivul meu. Cel mai jos punct a fost atins la începutul anului, în primele 3-4 luni. Apoi însă, începând cu Stuttgart, a fost ca un maraton. Am fost pe teren, aproape în fiecare săptămână. Această consistenţă m-a bucurat enorm. Şi faptul că sunt sănătoasă. N-am nicio problemă acum, nicio accidentare. Aşa că vreau să mă bucur de vacanţă. Am deja totul plănuit, dar nu vă spun unde. Nu e însă la o plajă, ci într-un loc unde temperatura e de 15-20 de grade Celsius“.

Îşi reia antrenamentele la Poiană

image

Simona abia urmează să-şi înceapă vacanţa, însă înainte a stabilit planurile sale pentru noul sezon. „Cel mai probabil, mă voi antrena tot în ţară, la Poiana Braşov. E destul de dificil să călătoresc în perioada de pregătiri, pentru că oricum, mai apoi, voi sta tot sezonul numai pe drumuri. Echipa mea va rămâne la fel. Cu Darren (n.r. – Cahill) cu siguranţă. Însă cu Andrei (n.r. - Pavel) va trebui să vorbesc când ajung acasă. Dar sper să rămână în echipă, da“, a precizat constănţeanca.

Dialog de la distanţă cu Federer

Simona are lumea tenisului la picioare, după un 2017 remarcabil. Primul care a lăudat-o a fost marele Roger Federer. Într-o declaraţie oferită pentru Cezara Paraschiv de la prosport.ro, aflată la Basel, „FedEx“ a vorbit la superlativ despre sportiva din România.

„Nimeni n-ar trebui să-i ia nimic din reuşita Simonei Halep. A avut de multă vreme un vis şi l-a împlinit. Merită să fie numărul unu mondial şi trebuie respectată, chiar dacă n-a câştigat un turneu de Mare Şlem. Nu doar acestea contează. Ea munceşte foarte mult, arată în formă, participă în foarte multe turnee, ceea ce ar merita o recompensă. Eu sunt foarte fericit pentru ea“, a spus Federer.

Iar vorbele sale au emoţionat-o pe Simona care a oferit o replică elegantă din Singapore: „Sunt mândră că Roger Federer a vorbit despre mine astfel. Toată lumea ştie că e unul dintre modelele mele. E fantastic că Roger a putut să revină după operaţia de la genunchi. Pot învăţa de la el. El arată că poţi învăţa ceva la orice vârstă, chiar dacă ai fost perfect înainte. Dacă crezi şi munceşti din greu poţi deveni chiar mai bun. Nu există limită în opinia mea când vine vorba despre Roger“, a afirmat românca.

Plusurile anului 2017

*A ajuns, în premieră, pe locul 1 mondial.

*A jucat o finală de Grand Slam, al doilea din carieră, la French Open.

*A învins-o, în premieră, pe Maria Şarapova, după şapte înfrângeri consecutive cu rusoaica.

*A câştigat pentru al doilea an la rând turneul de la Madrid.

*A ajuns în cinci finale WTA la Madrid, Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing.

*A reuşit să mai bifeze un an în Top 10. În acest moment, e cea mai longevivă din circuitul feminin, având 197 de săptămâni la rând în Top 10.

*A fost singura jucătoare prezentă la WTA Finals, la Singapore, care a jucat acolo pentru al patrulea an consecutiv.

*Şi-a îmbunătăţit vizibil serviciul.

*A apelat la mental-coaching şi şi-a rărit crizele de nervi pe teren.

Minusurile anului 2017

*A rămas, din nou, fără un trofeu de Grand Slam, pierzând finala de la French Open cu Ostapenko.

*Eliminări rapide, în turul I de fiecare dată, la Australian Open şi la US Open.

*Eliminarea de la Turneul Campioanelor, încă din faza grupelor, pentru al treilea an la rând.

*Patru finale pierdute din cinci, la Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing.

*Jocul în continuare prea defensiv şi cu lacune vizibile, atunci când urcă la fileu.

*A lăsat impresia că în momentele foarte importante a clacat sub presiune. Vezi finala pierdută la French Open, înfrângerea cu Svitolina la Singapore şi multiplele şanse pe care le-a ratat înainte de a ajunge, într-un final, pe locul 1 WTA.

Te-ar putea interesa şi:

Halep, copleşită de emoţii după laudele lui Federer: replică superbă a Simonei despre cum se inspiră de la Roger

Halep a anunţat: „M-am logodit!“. Reacţia simpatică a Simonei după ce a primit un inel cu diamante. Cât valorează

Ce a spus Simona Halep, după ce a primit trofeul WTA. Care e obiectivul pentru la anul dar şi o declaraţie misterioasă făcută de cea mai bună jucătoare de tenis a lumii

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite