Încă un nume mare depăşit de Simona Halep în clasamentul WTA all-time. Românca urcă tot mai sus în top

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep a început ieri a 18-a săptămână pe primul loc în lume, performanţă care o ridică în clasamentul all-time al tenisului feminin.

Ea a ajuns pe locul 17 în clasamentul all-time al liderilor mondiali WTA. Cu 18 săptămâni în top, Simona Halep se află la egalitate cu Jelena Jankovic şi tocmai a depăşit-o pe Jennifer Capriati, triplă campioană de Grand Slam – are două titluri la Australian Open şi unul la Roland Garros.

Cu siguranţă Simona va mai rămâne cel puţin o săptămână pe primul loc, căci lunea viitoare nu se publică nici un clasament, din cauza disputării turneului de la Indian Wells, aşa că de luni Simona va rămâne singură pe locul 17 în ierarhia all-time, cu 19 săptămâni, urmând să o depăşească, deci, şi pe Jelena Jankovic.

 În ceea ce priveşte clasamentul WTA la zi, publicat luni, 5 martie, după Simona lucrurile sunt aproape neschimbate în privinţa româncelor. Sorana Cîrstea e pe 35, Irina Begu e pe 36, iar Mihaela Buzărnescu pe 38, toate păstrându-şi poziţiile de săptămâna trecută. Monica Niculescu a urcat un loc, pe 71, ca şi Ana Bogdan, care a ajuns pe 85, cel mai bun loc din carieră.

În Top 200 WTA, Irina Bara se menţine pe locul 167, Alexandra Dulgheru a coborât pe 169, iar Alexandra Cadanţu a urcat pe 170. La porţile Top 200 bate Jaqueline Cristian. Ea este acum pe locul 203,  cea mai bună clasare din carieră.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite