Un pacient a murit din cauza unei transfuzii, la Spitalul Sfântul Pantelimon. Asistenta, amendată cu 1.000 de lei

Un pacient a murit din cauza unei transfuzii, la Spitalul Sfântul Pantelimon. Asistenta, amendată cu 1.000 de lei

Un bărbat care suferea de ciroză a murit din cauza unei transfuzii de sânge

Un pacient de 66 de ani a murit din cauza unei transfuzii de sânge făcută greşit la Spitalul Pantelimon. Din primele informaţii, asistenta nu ar fi verificat fişa pacientului, internat pe secţia de Gastroenterologie, iar acesta a făcut un stop cardiorespirator în urma procedurii, fiind transferat la Spitalul Floreasca unde a şi decedat. Asistenta a fost între timp suspendată din funcţie, spune Fiorella Mitoiu, şefa UPU Pantelimon.

UPDATE 19.30 Asistenta care a efectuat transfuzia a fost amendată cu 1.000 de lei şi i-a fost suspendat contractul de muncă până la finalizarea cercetării disciplinare, anunţă Ministerul Sănătăţii.
 
La cererea ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, o echipă de inspectori din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Control în Sănătate Publică şi un reprezentant al Institutului Naţional de Hematologie Transfuzională a efectuat o acţiune de verificare, în perioada 17-18 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă “Sfântul Pantelimon” din Bucureşti, unde un pacient de 66 ani a decedat în urma unei transfuzii sanguine care i-a fost administrată deşi nu avea indicaţie pentru un astfel de tratament, anunţă Ministerul Sănătăţii (MS).
 
Conform unui raport de control preliminar întocmit de către inspectorii sanitari, din neglijenţa unui cadru medical, pacientul a primit o unitate de masă eritrocitară, fără a avea recomandare de la medicul curant pentru administrarea acesteia, masa eritrocitară fiind destinată unui alt pacient, care se afla în aceeaşi rezervă, spun reprezentanţii MS.
 
Ei precizează că inspectorii sanitari au amendat-o pe asistenta în culpă cu 1.000 lei. De asemenea, contractul individual de muncă al asistentei medicale a fost suspendat până la finalizarea cercetării disciplinare.
 
Inspectorii sanitari au înaintat conducerii spitalului mai multe recomandări privind respectarea normelor legate de transfuzii, instruirea personalului cu atribuţii în indicarea şi aplicarea terapiei transfuzionale, actualizarea deciziilor de înfiinţare a comisiei de hemovigilenţă şi de nominalizare a coordonatorului unităţii de transfuzie sanguină, achiziţionarea de carduri/cartele pentru efectuarea ultimului control pretransfuzional la patul bolnavului, cât şi respectarea protocoalelor de primire, livrare şi administrare produse sanguine.
 

Conducerea spitalului a demarat o anchetă internă, iar Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti şi oficiali de la Institutul Naţional de Hematologie au mers la unitatea sanitară pentru a face verificări. 

 
„Incidentul s-a petrecut pe secţia de Gastroenterologie de la noi din spital. E vorba e un pacient de 66 de ani, care a primit sânge pe data de 14 aprilie, ulterior a făcut un stop cardiorespirator. Bărbatul a fost resuscitat şi a fost trimis prin transfer la Spitalul Floreasca din Capitală unde a şi decedat. Între timp au venit la noi în spital echipe de la Direcţia de Sănătate Publică şi de la Institutul de Hematologie, iar asistenta a fost suspendată din funcţie. Este prima dată când ne confruntăm cu un astfel de incident”, a declarat, pentru „Adevărul”, doctorul Fiorella Mitoiu, şefa Unităţii de Primiri Urgenţe din Spitalul Pantelimon. 
 
Potrivit acestea, femeia riscă desfacerea contractului de muncă. Rezultatele anchetei interne vor fi făcute publice în scurt timp, a completat medicul. 
 
Alte victime ale transfuziilor greşite de sânge
 
Acesta nu e primul incident de acest gen care se întâmplă în ultimele luni. Un spital din Craiova s-a confruntat cu o situaţie similară în luna martie, după ce mai mulţi pacienţi s-au simţit rău în urma administrării unor transfuzii. Anul trecut, un pacient a murit la Spitalul de Arşi din Capitală, tot în urma unei transfuzii greşite, iar o femeie operată la Spitalul CF 2 a fost pe punctul de a muri după ce pe tot parcursul intervenţiei chirurgicale i s-a administrat o altă grupă sânge decât cea pe care o avea. Ulterior, femeia a fost transferată la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti. 

 

citeste totul despre: