Un bolid nărăvaş la 18 ani

Nu mai are trecut. L-a smuls dureros cu toate ramificaţiile ce duceau spre o viaţă de familie fericită, o soţie frumoasă, un copil inteligent, o carieră de succes. N-a lăsat nici măcar amintirile acelea ce-l legau vesel de prieteni şi rude. Cu o noapte fără de stele în cap, stă închis în prezent şi supravieţuieşte. Nici vesel, nici trist, ancorat în portul vieţii doar de firul subţire al unei respiraţii sacadate.

Cândva, înainte ca timpul lui să se spargă în mii de cioburi dureroase, era un om de afaceri de succes. Călărea bolizi, schimba faţa lumii cu visele sale, poleia cu aur drumurile celor care îi erau dragi. Universul întreg îi surâdea, iar el, cocoţat pe buricul planetei, mulţumea cu ambele mâini şi puzderie de donaţii.

Când unicul său băiat, rupt direct din soare, a împlinit 18 ani, a vrut să-i facă un cadou. Cel mai frumos şi mai deosebit cadou. Flăcăul a vrut o maşină. Tatăl iubitor a decis să-i ofere cel mai tare şi mai frumos bolid. Era doar un băiat inteligent şi responsabil, capabil să ţină în frâu herghelia nărăvaşă de sub capotă.

Câteva luni mai târziu, într-o curbă, viteza s-a intersectat cu ploaia şi lipsa de experienţă a băiatului.  O buşitură puternică şi luminiţa din ochii copilului său s-a topit în neant.

„Aşa a vrut Dumnezeu“, au încercat să-l consoleze unii. Dar el îşi repeta dureros că Dumnezeu are ceva mai bun de făcut decât să piscălească la pedala de acceleraţie a unui bolid.

„Aşa i-a fost scris“, au încercat să-l consoleze alţii. Nici argumentul acesta nu l-a convins. A considerat întotdeauna că „destinul“ lucrează cu ingredientele pe care noi i le furnizăm. Şi-a construit viaţa punând cărămidă peste cărămidă, construind sănătos. Şi a constatat că acolo unde el a lucrat cu migală, „destinul“ a scris o pagină frumoasă. În fiecare loc în care răbdarea lui, creativitatea sau entuziasmul său au lipsit, construcţia a fost şubredă, iar „destinul“ a scris un eşec.

Pe la colţuri obscure de internet, vorbe veninoase purtate de vânt l-au stropşit de fundul pământului: „Zmei d’ăştia ca fiul tău fac victime nevinovate pe străzi. Bine că n-a omorât pe nimeni. A primit ceea ce a meritat“.

„Este doar vina ta. Este iresponsabil să-i pui în mână unui copilandru de 18 ani volanul unui bolid“, s-au grăbit alţii să-l acuze. Se simţea vinovat, dar nu iresponsabil. Îşi cunoştea bine copilul. El l-a învăţat să conducă o maşină. El l-a învăţat să fie temerar şi să evalueze cu justeţe riscurile. Când i-a pus în palmă fiului său cheile maşinii, era ferm convins că are în faţă un adult serios şi capabil.

Câtă vreme băiatul său a fost mititel, precauţiile au fost mari. Nu i-a oferit la doi ani un tort întreg, ci doar feliuţa aceea care a ştiut că îl va face voios fără a-l îmbolnăvi. La trei ani nu i-a oferit jucării până nu le-a întors pe toate feţele pentru a verifica trăinicia lor şi lipsa de componente toxice. La şase ani nu i-a oferit o carte, fără ca înainte să o fi buchisit cu un ochi scrutător. Nu şi-a expus copilul la filme de groază şi nici nu i-a oferit o bicicletă când abia învăţa să meargă. Şi-a spus mereu că precauţia este benefică puiului său într-o anumită doză, la fel cum libertatea este şi ea benefică într-o anumită doză. Reţeta nu este universală. Depinde de copil, de părinte, de context. Crezuse multă vreme că dozajul de libertate şi precauţii cu care şi-a înconjurat copilul a fost cel bun. Băiatul său a crescut frumos. Era mândru de fiul său, mândru de ceea ce devenise.

Când telefonul a sunat bezmetic să-l anunţe imposibilul, a rămas fără grai. Nu. Nu putea fi vorba de băiatul lui. Băiatul lui era un şofer serios şi prudent. Maşina era ultimul răcnet în materie de siguranţă. Sigur era o eroare. Apoi, în faţa evidenţei, s-a torturat ani la rând cântărind şi recântărind viteza şi ploaia şi gesturile fiului său. Căuta cu înfrigurare un alt ingredient. Ingredientul acela care ar explica inexplicabilul.

Negăsindu-l în altă parte, a început să-l caute în sine. A bântuit în lung şi larg trecutul pentru a găsi momentul acela în care dozajul de precauţie şi libertate nu a mai fost cel adecvat. Momentul acela în care a ales bolidul. Momentul acela în care poate ar fi trebuit să fie mai sfătuitor, mai vigilent, mai mai, mai... Şi-a găsit mii de vini, s-a flagelat cu mii de acuzaţii.

În timp, a înţeles că nu există cauză unică, că evenimentele derapează la intersecţia mai multor factori. Unii factori ţin de noi, de părinţi. Alţi factori ţin de copii. Şi mulţi alţi factori ţin de context…

Pentru greşelile lui s-a autocondamnat la nefericire perpetuă. Şi-a părăsit soţia, prietenii, casa, tot ce-l lega de trecut. Cu o noapte fără de stele în cap, stă închis în prezent şi supravieţuieşte învârtind cifre şi bani care pentru el nu mai au niciun sens.