Transfăgărăşanul devine Trans...zgomotosul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

România devine o ţară de surzi, incapabili să mai reacţioneze la o gravă problemă naţională şi chiar mondială: poluarea fonică. Asurzitor şi sistematic, zgomotul ne ocupă teritoriul şi viaţa. Oraşele, satele, mânăstirile, mijloacele de transport public, petrecerile şi, mai nou, traseele turistice, sunt asaltate de hoarde crescânde de decibeli. Studiul de caz: Transfăgărăşanul.

Sunt un iubitor de linişte. În România pare, însă, că voi deveni un frustrat, pentru că liniştea devine specie pe cale de dispariţie. Ca şi hărţile de zgomot. Speranţa mi se leagă de natură şi de locurile monahale. Ei bine...şi aici liniştea începe să dispară. Urbanizarea atrage cu sine zgomotizarea, după cum spun sfinţii: omul trage după sine, oriunde s-ar afla, patimile proprii.

Bulibăşeala autorităţilor în cazul Transalpina m-a determinat ca anul acesta să aleg Transfăgărăşanul, ca zonă de recreere în natură. Zonele alpine înalte sunt, cel puţin pentru mine, veritabile locuri de frumuseţi ziditoare de suflet. Frumuseţea, liniştea, aerul şi apa mai puţin atinse de poluare sunt doar câteva motive pentru care le preţuiesc. Adaug şi impactul spiritual, Psalmistul David recunoscând chemarea divină a muntelui: “Ridicat-am ochii mei la munţi, de unde va veni ajutorul meu.”

Bun. Zis şi făcut. Dis de dimineaţă, am pornit pe cărările turistice ale Transfăgărăşanului, în speranţa reîntâlnirii cu frumuseţile sale. Prima oră se scurge în susur de ape şi ţipăt de acvilă de munte. Natura îşi cinsteşte Creatorul, îmbătându-mă feeric cu golurile alpine ale zonei Bălea. Într-adevăr, Transfăgărăşanul este o carte de vizită unică a României.

Din păcate, drumul rutier care m-a dus acolo se degradează încet şi sigur (tehnic vorbind), autorităţile demonstrând încă o dată că, deşi avem o ţară extraordinar de frumoasă, lor nu prea le pasă. În plus, gafa de pe Transalpina se repetă: există zone periculoase de drum unde elementele de siguranţă, gen parapeţi, lipsesc pur şi simplu, sau sunt deteriorate. Astfel, riscul de a parcurge serpentinele “pe scurtătură”, prin căderea în prăpastie, este foarte ridicat. Dar înălţimea de la care CNADNR ne tratează pare bine asigurată, chiar dacă superficialitatea ei ne-a costat un milion de euro câştigate în instanţă, pentru un parapet periculos.

Zona Bâlea este şi ea o carte de vizită a României, care se urâţeşte an de an. În jurul lacului Bâlea ai senzaţia de bâlci. Deşi e declarată rezervaţie naturală, nu înţeleg cum de au apărut tarabe cu de toate, fast-food-uri, grătare, alte patru cabane pe malul lacului (pe lângă cea din epoca Ceauşescu) şi o grămadă de parcări private (practic, oriunde ai parca e loc privat). În loc de parcare, aş fi plătit bucuros o taxă de reparaţie a Transfăgărăşanului, deşi mai plătesc şi acciză la carburant şi rovignetă. Dar Statul se plânge doar că nu are bani, în vreme ce e generos cu privaţii...

Însă astea sunt probleme vechi şi, cred, ştiute de cititor. Cele noi mă vor izbi în timpane cu precizie elveţiană (deşi n-am prea auzit de poluare fonică în Alpi). Fix la ora 8, bâlciul trans-zgomosului îşi deschide porţile.

Un fast food vrea să pară tradiţional, aşa că bagă în boxe muzică populară de tip nou.

Vreo jumătate de oră, toată căldarea glaciară Bâlea e străbătută de “şai-lai-la”-rile obsesive ale unui artist cu mai puţine cuvinte în vocabular decât numărul de capre negre din tot masivul Făgăraş. Toba formaţiei îmi dă ritmul, cu fiecare piatră urcată pe poteca turistică. Ca la galere, nu alta...

Am ascultat fără voie “producţia muzicală” până când am ajuns aproape de vârful Iezerul Caprei (2417 m). Atunci, muncitorul român s-a dezmorţit din frigul alpin şi a trecut la treabă. Mai întâi, a pus mâna pe o drujbă, cu care mi-a scărmănat îndelung timpanele. Cum în zonă nu-s gaze, principala sursă de foc pentru cabane este lemnul. Odată cu înmulţirea lor, a crescut şi necesarul de lemn şi, implicit, de drujbe.

A urmat apoi o simfonie atipică. Nu doar drujbele s-au înmulţit, ci şi uneltele de construcţii. Cabanele se extind sau se întreţin, ceea ce aduce în zonă bormaşina, flex-ul sau generatorul de curent. Prin urmare, valea se umple de un dizgraţios cor de zgomote industriale, care mi-a dat senzaţia că fac o vizită la uzină, nu pe un traseu alpin. Dacă înainte, zonele turistice montane aveau avertizări asupra existenţei animalelor sălbatice, mă aştept ca, în curând, cinismul autorităţilor să planteze panouri cu avertizări asupra noilor “animale domestice” generatoare de zgomot. Care, constat trist, le-au şi alungat pe cele sălbatice, aşa că nu mai avem ce admira decât tehnologia în acţiune...

Când credeam că mai rău de atât nu poate fi, pe marginea şoselei parchează un manelist, care vrea neapărat să-şi semnalizeze sonor prezenţa. Observ că şi manelele sărăcesc în cuvinte, în locul lor înmulţindu-se “he-he“-urile şi “hopa”-urile. Criză de textieri sau expresie a tribalizării, mă gandesc, în vreme ce urletele şi gemetele îmi lovesc timpanele ca nişte ciocane, de la o distanţă impresionantă (vreo 2-3 km în linie dreaptă). Şi se mai miră unii că Hristos n-ar fi putut fi auzit când vorbea mulţimilor apropiate de pe Muntele Fericirilor...Pe atunci, nu prea exista poluare fonică, ori eu îl aud pe manelist cu toată “uzina” de lângă lac funcţionând.

Încercând să evit disperarea unei veniri inutile la munte, dau să caut frumuseţea (şi liniştea) nocturnă a zonei. Nicăieri în România nu poţi admira cerul înstelat, Calea Lactee şi luminiţele localităţilor din vale ca de pe Transfăgărăşan. Din păcate, liniştea mi-a fost furată şi noaptea. O ceată de cheflii a chiuit din minut în minut chiar lângă Salvamont, spărgând liniştea zonei cu urlete şi onomatopee bahice, până când am plecat (pe la ora 12 noaptea). Aşa am înţeles mai bine de unde vine expresia “a urla ca în pădure”.

M-am întrebat ce poate face turistul cazat (sau campat) în zonă, împotriva tuturor acestor needucaţi, care pun în pericol frumuseţile naturale prin poluarea lor comportamentală. Mai ales când vine din străinătate (şi am întâlnit destui). Cheamă Salvamont-ul? Sună la 112? Face plângere la Poliţie? Se adresează direct poluatorilor fonici, cu riscul de a intra în conflict? Un răspuns optim încă n-am găsit. Autorităţile ce au de spus?!

PS. Când am ajuns la locul unde eram cazat, nişte turişti vecini, “veniţi la linişte”, doar ce lansaseră o “manelărie în aer liber”. Probabil Aghiuţă vrea să intru în depresie....

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite