Străinii din dosarul Mucea, reţinuţi în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DIICOT au emis, miercuri noapte, după mai multe ore de audieri, trei ordonanţe de interdicţie de a părăsi Capitala, pentru cetăţenii străini învinuiţi în ancheta privind

Procurorii DIICOT au emis, miercuri noapte, după mai multe ore de audieri, trei ordonanţe de interdicţie de a părăsi Capitala, pentru cetăţenii străini învinuiţi în ancheta privind demnitarii cu atribuţii în domeniul privatizării.
Cetăţeanul bulgar Stamen Stancev, cetăţeanul rus Vadim Benyiatov Don şi cetăţeanul turc Mustafa Oral nu vor putea părăsi municipiul Bucureşti în următoarele 30 de zile. Cei trei pot contesta în instanţă decizia procurorilor. Procurorii DIICOT au început urmărirea penală, la sesizarea SRI, pe numele mai multor funcţionari români care, alături de cetăţeni străini, sunt acuzaţi de infracţiuni privind siguranţa naţională. Printre oficialii români puşi sub învinuire se află Dorinel Mihai Mucea, adjunctul şefului Oficiului Participaţiunilor Statului şi Privatizare în Industrie, Mihai Radu Donciu, consilier al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, cu responsabilităţi pe linia privatizării agenţilor economici din subordinea ministerului, dar şi Călin Mircea Flore, reprezentant permanent în România al unei societăţi de consultanţă bancară. Directorul Direcţiei Juridice a Oficiului Participaţiunilor Statului şi Privatizare în Industrie, din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, Robert Marius Neagoe, este şi el acuzat. (L.N./I.S.)

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite