Staţiile ATI mobile ale Internelor şi spitalele de campanie ale Armatei lucrează la turaţie maximă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă / FOTO Andrei Luca
Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă / FOTO Andrei Luca

În plin val trei al pandemiei cu noul coronavirus, medicii din unităţile mobile de terapie intensivă deţinute de Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), dar şi cei care deservesc spitatele de campanie ale Ministerului Apărării Naţionale (MApN) fac eforturi mari pentru salvarea bolnavilor de COVID-19 aflaţi în stare gravă.

Concret, în urma eforturilor IGSU, la Bucureşti funcţionează două astfel de mobile de terapie intensivă, una încă, de anul trecut, la Institutul „Marius Nasta”, şi a doua, operaţionalizată recent, la Spitalul de Urgenţă „Sf. Ioan”. Medicii care le deservesc provin inclusiv din rândul medicilor detaşaţi din alte judeţe ca să asigure sprijinul colegilor lor din Bucureşti. În următoarele zile, va fi operaţionalizată şi cea ataşată Spitalului „Victor Babeş” din Capitală. 

E foarte greu acum în spital. Nu sunt locuri libere. Externăm prea puţin faţă de nevoia de internare.  Beatrice Mahler manager la Institutul de Pneumoftiziologie „Prof.dr. Marius Nasta”

Unitatea aflată acum la Iaşi continuă să dea bătăi de cap autorităţilor. Până pe 27 martie, aceasta a fost la Botoşani, unde a stat mai mult nefolosită, mai ales că de la jumătatea lunii trecute s-a descoperit că are probleme la acoperiş şi apa de ploaie se infiltrează înăuntru. Nici odată ajunsă la Iaşi lucrurile nu sunt mai bune, căci s-a aflat că instalaţia de oxigen nu funcţionează, trebuie înlocuită, lucru care va mai dura câteva zile. O altă unitate care a deservit Timişoara urmează a fi relocată la Piatra Neamţ, la solicitarea autoritaţilor din judeţul respectiv. În total, este vorba de cinci astfel de unităţi mobile de terapie intensivă în care pot fi trataţi câte 12 bolnavi de COVID-19 în stare gravă. Platformele de tip TIR transformate în secţii mobile de terapie intensivă pot funcţiona independent fiind dotate cu generatoare de energie electrică şi staţii de oxigen. Un astfel de TIR ATI costă, conform datelor oficiale, 264.930 de dolari. „Peste 650 de pacienţi au fost deja trataţi în aceste unităţi şi din păcate acest număr continuă să crească. Totodată, vreau să subliniez faptul că suportul logistic ca astfel de unităţi să fie funcţionale este asigurat de structurile IGSU”, a scris pe pagina de Facebook Raed Arafat, şeful DSU.

M.Ap.N. operează trei spitale mobile

În acelaşi timp, pentru combaterea COVID-19, pe lângă unităţile sanitare pe care le are în subordine, Ministerul Apărării Naţionale operează şi trei spitale militare mobile, cel din incinta Institutului „Ana Aslan”, dar şi cele oarecum similare din Timişoara şi Constanţa. Dacă iniţial erau din corturi, acum aceste unităţi medicale de tip ROL 2 sunt formate din containere. 

Spitalul de la „Ana Aslan” este operaţional 100% şi dispune de toate echipamentele pentru tratarea bolnavilor de COVID-19. „Din martie, anul trecut, a funcţionat continuu. Avem un ATI cu 23 de paturi care funcţionează într-o clădire a institutului, secţie care serveşte Spitalul Rol 2, până recent, cea mai mare secţie ATI din Bucureşti. Toţi pacienţii care sunt internaţi în Spitalul Rol 2 au oxigen la pat, într-un sistem centralizat. Vineri, numărul acestora era în jur de 100”, a explicat dr. Anca Ştefan, managerul Institutului. 

Capacitatea spitalului de campanie este de 167 de paturi, din care 23 la ATI pentru pacienţi cu forme grave de boală, 110 pentru pacienţi cu forme uşoare şi medii, iar restul, pentru izolarea celor care sunt în aşteptarea rezultatului testelor COVID. Asistenţa medicală este asigurată de medici militari, instituţia fiind în subordinea Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central şi a M.Ap.N. 

Pe de altă parte, sistemul modular medical instalat de către personalul Ministerului Apărării Naţionale la Timişoara are o capacitate de 56 de paturi pentru cazuri medii, dar şi patru locuri pentru Terapie Intensivă. Potrivit M.Ap.N., sistemul medical din Timişoara mai are în dotare unităţi de triaj, radiologie, sterilizare, laborator şi zonă de decontaminare. În acest spaţiu mai funcţionează şi un modul (tabără) de carantinare şi izolare, cu o capacitate de 120 de locuri. Formaţiunea medicală funcţionează ca secţie de boli infecţioase a Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” Timişoara.

MapN. mai operează o astfel de unitate şi la Constanţa, în zona Stadionului „Portul”. Este vorba de secţia extinsă de boli infecţioase a Spitalului Militar de Urgenţă din Constanţa în care pot fi tratate 33 de cazuri medii. În plus, unitatea dispune şi de 4 paturi de ATI pentru tratarea celor în stare gravă. 

Tot în judeţul Iaşi se află şi spitalul modular de la Leţcani (Iaşi) - de altfel cel mai mare de acest fel din ţară -, aflat zilele acestea în centrul unui uriaş scandal, cu acuzaţii grave legate de valoarea reală şi de calitatea echipamentelor. Acesta a costat 13 milioane de euro (bani din bugetele C.J. Iaşi şi Neamţ), are autorizaţie pentru 110 locuri, dintre care 40 la Terapie Intensivă, însă nu au fost folosite niciodată mai mult de 18 paturi ATI. Motivul: probleme tehnice. Celelalte unităţi medicale modulare din provincie (Braşov şi Sibiu) sunt de capacitate mică (18-30 de paturi) şi funcţionează în parametri.

Iniţiative private

Paturi suplimentare pentru tratarea bolnavilor de COVID-19 au apărut în urma unor iniţiative private. Cu 2,2 milioane de euro, Asociaţia Dăruieşte Viaţă a construit un spital modular COVID-19 în curtea Spitalului Elias. „Spitalul funcţionează din iulie-august. Are 38 de locuri şi secţie de ATI. Toate paturile sunt dotate cu gaze medicale şi tot ce este nevoie. 14 paturi sunt de ATI, alte 14 sunt destinate cazurilor grave, dar care n-au nevoie de intubaţie, şi încă o zonă-tampon unde stau pacienţii până le vine rezultatul testului. Din câte ştiu, spitalul e plin”, a subliniat Oana Gheorghiu, reprezentanta Asociaţiei. 

Acum, Dăruieşte Viaţă construieşte, şi la Piatra Neamţ, unde secţia ATI a Spitalului Judeţean a fost distrusă de un incendiu în noiembrie anul trecut, un spital modular de Terapie Intensivă, după modelul celui din Bucureşti. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite