Sistemul este rezistent la schimbare şi sistemul trebuie să se schimbe

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tragedii ca cea din clubul Colectiv se întâmplă, în tăcere, în fiecare zi. Incompetenţa angajaţilor publici, neglijenţa acoperită de hârtii şi indiferenţa politicienilor care ştiu că se pot realege cu o sută de căldări distribuite în zilele de dinaintea scrutinului omoară. Pe ruinele clubului Colectiv trebuie să se ridice un nou mod de a face lucrurile în această ţară. Este datoria pe care o avem faţă de cei care au murit vineri.

Este greşit a se considera că ce s-a întâmplat vineri în clubul Colectiv este doar o chestiune de nerespectare a unor norme şi că soluţia este înăsprirea acestor norme. Dacă ceva nu a funcţionat este pentru că acel ceva este profund greşit şi trebuie schimbat, nu amplificat. „More of the same” este o strategie care ţine de patologie – copilul plânge pentru că l-ai lovit şi îl baţi mai tare, ca să tacă. Este o strategie care ţine de lipsa de imaginaţie şi de resurse. Este nevoie de o altă strategie.

Există în România o ruptură fundamentală între cei care guvernează şi cei care sunt guvernaţi. Absenţa din spaţiul public a celor care poartă responsabilitatea morală pentru cele petrecute vineri, pentru că se aflau şi se află la cârmă – primul ministru, ministrul de interne şi primarul de sector – este  absenţa de ani de zile a acestora şi a celor mai mici decât ei de la masa dialogului public.

Sistemul este rezistent la schimbare şi sistemul trebuie să se schimbe.

Focul care a ars în clubul Colectiv a încălzit structura rigidă de metal a sistemului politic şi social românesc şi trebuie să batem acest fier cât e cald, să-l modelăm într-o formă care să ne încapă, care să ne apere şi să ne păzească de cel rău.

De douazeci şi cinci de ani, medici, jurnalişti, profesori, oameni de afaceri, oameni pur şi simplu apelăm, strigăm, facem plângeri şi petiţii, ne urcăm pe blocuri şi pe macarale cu speranţa că vom fi auziţi, că vom putea să le comunicăm jalea şi durerea noastră, că vor face ceva, că vor ieşi să spună ”v-am auzit”. Aproape niciodată nimic. Ca acum. Se mai dă o lege sau se modifică o lege, se măresc pedepsele sau amenzile, se mai publică un număr din Monitorul Oficial cu un amendament la un act normativ deja modificat de o sută de ori. De cele mai multe ori se tace şi se aşteaptă să ne treacă, se ne răcorim. Această stare de lucruri trebuie să se schimbe, dacă nu vrem să spunem despre cei care şi-au dat viaţa în Colectiv, cum spunem uneori despre cei care au murit în decembrie 1989, că au murit degeaba.

Este nevoie nu de norme mai severe, ci de căi de comunicare între societatea civilă şi guvernanţi. Este nevoie de mecanisme simple, taransparente şi eficiente prin care cetăţenii şi reprezentanţii acestora pot să comunice despre problemele lor şi să aibă impact asupra deciziilor care îi privesc direct, în special cheltuirea banului public.

Este nevoie să creăm un spaţiu în care să ne întâlnim şi să vorbim unii cu ceilalţi. Acest spaţiu ar putea avea o reprezentare simbolică în chiar fabrica Pionierul care, transformată în spaţiu public, ar deveni un loc de întâlnire şi dezbatere între guvernaţi şi guvernanţi.

Cât despre noi, cei care în aceste zile asistăm neputincioşi cum, încet, încet ne răcim, cum lucrurile revin în matca lor de dinainte, cum suntem încă o dată victimele indiferenţei Lor, putem găsi o speranţă şi o îmbărbătare în cuvintele profetice ale celor care au murit pe scenă: 

„Ziua în care vom renunţa, va fi ziua în care am murit”. Rămânem vii atât timp cât ne adunăm laolaltă, cât nu tăcem, cât incă mai găsim puterea să ne suim pe blocuri şi pe macarale şi să le punem în faţă crimele zilnice pe care le comit cu incompetenţa, neglijenţa şi indiferenţa Lor.

Şi mai putem să ne schimbăm noi înşine, în sute şi mii de moduri mici care laolaltă vor crea societatea pe care ne-o dorim – să aşteptăm la roşu, să aruncăm gunoiul la gunoi, să nu parcăm pe trotuare, să nu fumăm în spaţii publice, să cedăm locul pe scaun în autobuz bătrânilor, să nu ne croim loc în viaţă prin violenţă şi manipulare şi minciună, să ne oprim când vedem un om căzut pe stradă, să nu dăm mită, să spunem mulţumesc, să iubim natura şi spaţiile verzi şi casele din oraşele noastre şi să fim recunoscători că suntem cu toţii în viaţă în aceste minunate zile de toamnă în care ne vom fi schimbat pentru totdeauna.   

Piesa „The Day We Die“, cântată de trupa Goodbye to Gravity în Clubul Colectiv cu puţin timp înainte de izbucnirea incendiului

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite