Protestele sociale şi echitatea, nu mersul PIB-ului explică relaţia!

Echitatea, sau să zicem corectitudinea, priveşte nu numai un regim fiscal şi modul în care se aplică regulile sale, aspecte distribuţionale (polarizare socială), ci şi funcţionarea de ansamblu a instituţiilor, forţa lor de a combate "€œextragerea de rente”, de a face dreptate, de a face ca cei guvernaţi să aibă încredere în cei care guvernează, în elite.

Adică statul de drept să fie în realitate ceea ce în acte constituţionale poate fi scris frumos. Echitatea mai priveşte un aspect, care trece dincolo de înclinaţii ideologice; mă refer la responsabilizare individuală, faţă de propria persoană, faţă de de funcţionarea instituţiilor. Solidaritatea, care este un element definitoriu al statului modern şi care aduce lalolaltă, în Europa, pe social democraţi şi creştini democraţi, pe verzi şi liberali, depinde de modul în care cât mai mulţi cetăţeni înţeleg sensul ideii de responsabilitate individuală, care înseamnă şi atitudine faţă de muncă, de disciplină, respect faţă de norme formale şi informale, deci faţă de lege, faţă de semeni etc. Mai ales în condiţiile în care criza financiară şi economică a accentuat tendinţa de slăbire a funcţiilor sociale ale statului modern. 

Echitatea, înţeleasă ca fairness şi fairplay, ca dreptate, în sens cât mai larg, explică de ce oamenii sunt nemulţumiţi în ţări cu contexte macroeconomice uneori foarte diferite; în ţări ce trec prin recesiune puternică (ca în Spania, Grecia etc) şi ţări care au avut creştere rapidă în anii din urmă Turcia, Brazilia etc). Vreau să spun că tehnologii informaţionale şi comunicaţionale noi permit unor oamenii care, altădată, formau segmente mari silenţioase, să-şi manifeste acum frustrări, nemulţumiri, respingerea unor oameni politici, chiar ale unor partide politice. Avem de-a face aici cu veritabile teste de stres pentru instituţii politice. Aceste teste privesc democraţii mature, democraţii tinere, sisteme cu conduceri autoritare, fie cu partid unic.  

Avem în aceste explozii sociale o ştire bună privind democraţia şi una mai puţin bună. Cea bună ar fi că oameni mai bine informaţi, care pot comunica uşor între ei, care capătă "€œvoce/voice” -- cum ar fi spus Albert Hirschman - prin noi tehnologii, pun presiune teribilă pe structuri instituţionale şi politice, care sunt fie anchilozate, fie nu au în genă dialogul, pluralismul politic. Ştirea mai puţin bună este că şi democraţii consacrate pot fi puse la grea încercare de incapacitatea de a lărgi reprezentarea, de a satisface cerinţe noi.   

Dacă instituţiile de guvernare nu vor găsi căi de a da reprezentare frustrărilor, nemulţumirilor şi dacă nu vor fi date răspunsuri credibile la problemele legate de nevoia de echitate/dreptate în societate, protestele vor conduce spre dezordine mare.