Prinţul Harry, la vernisajul „Peisaje transilvănene“ de la ICR Londra
0Prinţul Harry a participat, marţi, la vernisajul expoziţiei "Peisaje transilvănene“ a artistei britanice Clare Inskip de la Institutul Cultural Român de la Londra.
Prinţul Harry a petrecut aproape o oră în galeria ICR şi a privit lucrările prezentate în expoziţie, el fiind întâmpinat de ambasadorul Mihnea Motoc şi de directorul ICR Londra, Dorian Branea, se arată într-un comunicat al ICR.
Prinţul Harry este al doilea membru al familiei regale britanice care trece pragul reprezentanţei româneşti de la Londra, după ce, în 2014, Prinţul de Wales a fost oaspetele de onoare al Institutului Cultural Român, cu ocazia "Festivalului Transilvania".
"Peisaje transilvănene" cuprinde un set de 60 de picturi şi câteva sculpturi inspirate de călătoriile artistei britanice Clare Inskip în Transilvania şi de fascinaţia acesteia pentru spaţiul românesc.
Clare Inskip a luat parte, în 2013, alături de alţi artişti britanici, la o tabără de pictură în România, cu sprijinul prinţului Charles, care a avut ca rezultat o expoziţie colectivă deschisă anul trecut tot la ICR Londra, în contextul "Festivalului Transilvania", cu prilejul împlinirii a zece ani de existentă a Fundaţiei româno-britanice ADEPT.
Pentru a completa această incursiune vizuală în universul rural românesc, expoziţia, care poate fi vizionată până în data de 6 noiembrie, şi a fost completată miercuri de o conferinţă organizată împreună cu Fundaţia ADEPT şi susţinută de dr. John Akeroyd, celebru botanist şi consilier al prinţului Charles, care a vorbit despre importanţa conservării speciilor florale din Munţii Carpaţi.