Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor cere depolitizarea Direcţiilor de Sănătate Publică şi majorarea numărului de epidemiologi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT), care a ajuns la 5.000 de susţinători la doar o lună de la lansare, cere depolitizarea Direcţiilor de Sănătate Publică din întreaga ţară. „Toate aceste unităţi trebuie să treacă printr-un proces de audit riguros, iar conducerile să fie numite într-un mod transparent şi obiectiv”, se arată în solicitarea tinerilor.

Potrivit unui comunicat de presă, PACT cere şi creşterea numărului de epidemiologi în sistem prin stimularea celor care aleg această specialitate. „Capacitatea României de a răspunde unor astfel de crize este un element vital al securităţii noastre naţionale”, spun tinerii.

Ei mai spun că este necesară definirea şi adoptarea de urgenţă a unor ghiduri şi protocoale clare pentru gestiunea unor astfel de situaţii de criză, cu termene precise, raportări în timp real şi sancţiuni drastice în cazul abaterilor, pentru responsabilizarea tuturor părţilor implicate.

„Echipa PACT doreşte să le mulţumească tuturor celor care i-au acordat încredere şi îi aşteaptă alături pe toţi cetăţenii care vor să contribuie la construirea unei Românii în 3D: democratică, dezvoltată şi demnă”, au mai arătat cei de la PACT.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite