Nu mai chinuiţi câinii!

Toată lumea deplânge soarta câinilor vagabonzi. Viaţa lor este însă un răsfăţ faţă de aceea, cumplită, a câinilor cu stăpân. Câinii cu stăpân par condamnaţi la închisoare pe viaţă fără să aibă vreo vină, decât aceea că s-au născut.

Să nu mi se dea, în replică, exemple de potăi spălate, pieptănate şi cu fundă roşie la gât, de genul lui Bubico al lui Caragiale! Din punct de vedere statistic, aceste cazuri sunt nesemnificative.

Eu mă refer la milioanele de câini ţinuţi în lanţ în momentul de faţă pe teritoriul României. Schelălăitul lor jalnic, cutremurător urcă noaptea până la cer şi nici măcar Dumnezeu nu se îndură să-i elibereze.

Uitaţi-vă, dragi cititori ai acestui articol, prin curţile pe lângă care se întâmplă să treceţi, când vă aflaţi într-un sat sau la periferia unui oraş. Uitaţi-vă atenţi şi nu întoarceţi privirea în altă parte, din grijă faţă de confortul dv. sufletesc!

O să vedeţi câte un câine costeliv, murdar şi înrăit, legat într-un lanţ greu, ca de vită, nu mai lung de un metru. De când a venit pe lume trăieşte aşa. În unele cazuri stăpânul a uitat să-i mai lărgească ştreangul (făcut din acelaşi lanţ, înnodat grosolan) şi fierul i-a intrat adânc în carne, sufocându-l.

Când era un căţeluş jucăuş, care se înghesuia alături de cinci-şase frăţiori să sugă la mama lui, n-avea nicio grijă. După ce îşi punea burtica la cale, se zbenguia ore întregi, alerga după gâze, trăgea cu dinţii abia crescuţi de câte o pietricică îngropată pe jumătate în pământ şi cădea în fund.

Într-o bună zi, un bărbat care i se părea un uriaş s-a apropiat de el şi l-a examinat. Căţeluşul, cu o încredere în oameni înscrisă în ADN-ul lui, l-a salutat cu voioşie, ridicându-se în două picioare şi hămăind subţirel. Bărbatul l-a înşfăcat, l-a dus la el acasă şi l-a legat strâns cu un lanţ ruginit, în care murise cu câteva zile înainte alt câine, bătrân şi bolnav.

Căţeluşul a stat cuminte, crezând că e un joc nou. Bărbatul l-a lăsat acolo, a intrat într-o casă cu ferestre luminate şi nu s-a mai întors. S-a întunecat, a venit noaptea şi puiandrul a început să scâncească temător.

Toate noaptea a plâns, uneori deznădăduit şi zbătându-se în lanţ, alteori cu un geamăt stins, moţăind de oboseală. Când deschidea ochii nu înţelegea unde sunt mama şi fraţii lui.

Dimineaţa, a simţit o nouă speranţă. A început chiar să sară voios, făcând să zdrăngăne lanţul greu, când l-a văzut pe bărbat ieşind în curte. Era sigur că-l va dezlega şi că-l va duce la ai lui.

Nu l-a dezlegat. Din acel moment şi până când a îmbătrânit NU L-A MAI DEZLEGAT NIMENI NICIODATĂ. Ani la rând a schelălăit nopţile, ani la rând s-a bucurat plin de speranţă ori de câte l-a văzut dimineaţa pe stăpânul lui ieşind în curte.

Dar stăpânul lui trecea de fiecare dată pe lângă el grăbit, cu alte treburi, fără să-i dea atenţie. Foarte rar îi aducea ceva de mâncare. Uneori uita să-i toarne până şi apă în strachina murdară moştenită de la câinele dinainte. Dacă prizonierul o răsturna din greşeală, încurcându-se în lanţ, trebuia să rabde apoi de sete multă vreme. Era un mare noroc când ploua sau ningea.

Îi era un dor sfâşietor de semenii lui, pe care îi auzea lătrând în alte curţi. Dar niciodată n-a avut prilejul să miroase sau să atingă cu botul vreunul. Niciodată nu s-a împerecheat. Niciodată n-a avut pui. Niciodată nu a putut să alerge liber măcar câţiva metri. Uneori lanţul i s-a încâlcit în jurul trupul slab şi abia după o zi sau două a venit stăpânul să-l descâlcească, dându-i pumni peste cap.

Milioane de câini trăiesc astfel în prezent, pe întreg cuprinsul ţării. Ştiţi asta, duioase doamne care vă luaţi salariul de la ONG-uri înfiinţate pentru protecţia animalelor? Ştiţi asta, domnilor poliţişti făloşi, obligaţi prin lege să descoperiţi cazurile de chinuire a câinilor şi să-i pedepsiţi pe vinovaţi? Ştiţi asta, preoţi cu talent oratoric, propovăduitori ai bunătăţii şi milei? Ştiţi asta, parlamentari cu morgă de oameni importanţi? Ştiţi asta, guvernanţi care vă consideraţi atotştiutori?

Vă anunţ că în curând am declanşez o revoltă a câinilor ţinuţi în lanţ. Am să trec, într-o noapte, prin fiecare curte, am să-i dezleg unul câte unul şi, în fruntea acestei armate înfricoşătoare, de milioane de animale scheletice şi murdare, am să vin să vă cer socoteală. Să nu spuneţi că nu v-am avertizat!