Nouă români pleacă din ţară în fiecare oră. Care sunt motivele pentru care aceştia părăsesc România

Nouă români pleacă din ţară în fiecare oră. Care sunt motivele pentru care aceştia părăsesc România

Nouă români părăsesc ţara în fiecare oră FOTO Adevărul

Nouă români părăsesc în fiecare oră ţara, România pierzând anual echivalentul unui oraş de nivel mediu, potrivit celor mai recente cifre. Specialiştii spun că anul acesta vor părăsi ţara alţi 85.000 de români.

Ştiri pe aceeaşi temă

În 2016, populaţia lumii a fost estimată la 7,6 miliarde de locuitori, China, India şi Statele Unite ale Americii fiind ţările cele mai populate de pe glob. România, pe de altă parte, avea 19,7 milioane de locuitori în ianuarie 2016, după cum arată ultimele date ale Institutului Naţional de Statistică. Însă climatul socio-economic şi scăderea dramatică a natalităţii vor face ca până în 2060, numărul românilor să se apropie de 15 milioane. 
 
„Nu avem bone acreditate, se lucrează la negru, locuri în grădiniţe nu se găsesc, creşele lipsesc cu desăvârşire. Toate aceste lucruri influenţează decizia unei familii de a face sau nu mai mult de un copil. În ultimii ani românii au ales să se limiteze doar la unul, pentru a-i putea oferi acestuia tot ce are nevoie. Asta în condiţiile în care, în mod tradiţional, românii faceau doi-trei copii. În comunităţile defavorizate, femeile fac în continuare mulţi copii, deşi nu au posibilitatea să le ofere o educaţie corespunzătoare. Apoi, există acest tren de plecare. E interesant faptul că cei care migrază preferă să facă doi sau trei copii odată stabiliţi în străinătate”, a declarat Ana Măiţă, preşedintele Asociaţiei Mame pentru Mame.
 
Cele mai mari aglomerări urbane
 
Concret, în ianuarie 2016 populaţia feminină era majoritară, cuprinzând 10,11 milioane de persoane. În ceea ce priveşte vârsta medie a populaţiei, ea a depăşit pragul de 40 de ani, în timp ce s-a remarcat o scădere a ponderii populaţiei din grupa de vârstă 0-14 ani concomitent cu creşterea ponderii populaţiei vârstnice. 
 
De asemenea, jumătate din populaţia ţării locuieşte în mediul urban, notează statisticile INS. Mai precis, cea mai mare concentrare este în zona Nord-Est a ţării (cu judeţele: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui), cu o pondere de 16,5% în populaţia rezidentă a ţării. Regiunea Bucureşti-Ilfov este cea mai urbanizată regiune, populaţia urbană reprezentând 89,2% din populaţia totală a regiunii. La polul opus se situează  regiunea de dezvoltare Vest (formată din judeţele: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş) cu o pondere de doar 9,1% în populaţia rezidentă a ţării.
 
Conform Eurostat, România ocupă locul 7 în cadrul Uniunii Europene din punct de vedere al populaţiei rezidente, la 1 ianuarie 2016, ţara cu cea mai mare populaţie din Uniune fiind Germania, iar ţara cu cei mai puţini fiind Malta.
citeste totul despre: