Modelul spaniol: cum vrea România să deblocheze problema transplantului de organe

FOTO Adevărul

Situată printre ţările europene cu cei mai puţini donatori de organe, România vrea să adopte modelul spaniol, considerat cel mai eficient din întreaga Europă. Între altele, asta presupune adoptarea acordului prezumat pentru donare şi nu a celui informat, aşa cum e în prezent.

România ar putea copia modelul spaniol pentru a veni în sprijinul românilor care au nevoie de un organ pentru a supravieţui. Asta ar presupune, între altele, şi introducerea acordului prezumat, care îi consideră pe cetăţeni donatori de organe din oficiu dacă nu lasă familiei o procură notarială prin care să refuze donarea de organe. De altfel, România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu a reglementat „acordul prezumat” în cazul donatorilor de organe.

„Nu vă ascund că ne-am orientat spre legea spaniolă care nouă ni se pare foarte potrivită României, actualului context”, a declarat, ieri, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care a pus bazele unui grup de lucru privind domeniul transplantului, marcat de numeroase scandaluri în ultima vreme. 

Concret, Spania a implementat un sistem prin care pacienţii care au nevoie de transplant sunt în strânsă legătură cu medici specializaţi care, la rândul lor, sunt în strânsă legătură cu spitalele ce pot oferi organe disponibile. Mai precis, fiecare unitate sanitară din Spania are un coordonator de transplant, specialişti în terapie intensivă şi personal medical pregătit să identifice pacienţii în risc de moarte cerebrală sau stop cardiac. 

Care e circuitul donatorului în Spania 

Astfel, acceptul de donare este imediat transmis către Organizaţia Naţională de Transplant (ONT), responsabilă să caute pacientul optim în lista de aşteptare, care este unică. Un alt avantaj al sistemului spaniol este că a format peste 18.000 de coordonatori capabili să comunice familiei veştile rele referitoare la starea pacienţilor şi în acelaşi timp să convingă rudele să accepte donarea. 

Însă, potrivit legii spaniole, cei care nu s-au manifestat împotriva donării în timpul vieţii se prezumă ca fiind donatori de organe. Cu alte cuvinte, sistemul folosit în Spania se bazează pe premisa că după moarte corpul aparţine statului şi se consideră că oamenii doresc să-şi doneze organele după moarte. Prin urmare, cetăţenii au posibilitatea de a-şi înregistra dorinţa de a nu-şi dona organele după deces. Dacă o astfel de solicitare nu există, atunci se prezumă că donarea de organe este acceptată. 

„În Spania, organele se pot recolta dacă nu a fost înregistrată opoziţia pacientului faţă de donare şi membrii familiei sunt întrebaţi dacă cunosc vreun motiv pentru care decedatul s-ar fi opus donării”, spune profesorul Vasile Astărăstoae, şeful Societăţii Române de Bioetică. Astfel, spaniolii au ajuns să se claseze pe prima poziţie la nivel european, înregistrând peste 20 de donatori la milionul de locuitori în condiţiile în care în România se întregistrau în 2016, 6,5 donatori la un milion de locuitori.

Singura ţară care nu a implementat acordul prezumat

Acord prezumat există şi în alte state europene, cum sunt Austria, sau Ungaria. „La ei sunt registre ale non donatorilor, nu ca la noi, unde există un registru al donatorilor. România e fix pe dos”, arată specialiştii în transplant, subliniind totuşi că acordul prezumat se aplică diferit de la stat la stat. 

De altfel, şi Franţa a introdus o lege prin care cetăţenii sunt consideraţi, începând cu 2017, donatori de organe din oficiu, dacă nu semnează o hârtie prin care să refuze să-şi doneze organele. „Fiecare familie ar trebui să îşi pună problema dacă vrea sau nu vrea să doneze. La noi, problema este că nu sunt identificaţi potenţialii donatori”, a explicat medicul Carmen Pantiş, coordonatorul de transplant din Bihor. 

Doar 30 de donatori în 2018

Datele prezentate Sorina Pintea conturează un tablou sumbru: dacă în anul 2014 existau 138 de donatori reali, numărul acestora a scăzut la 115 în 2015, ajungând la 123 în 2016. În anul 2017, activitatea de donare a scăzut dramatic, în tot anul înregistrându-se un total de 65 de donatori. Nici anul 2018 nu face excepţie, până la jumătatea anului fiind doar 30 de donatori, conform Ministerului Sănătăţii. 

„Se vorbeşte foarte mult în ultima vreme despre transplantul de organe. Însă, activitatea de transplant nu poate funcţiona dacă nu există organe care să fie transplantate, indiferent la ce organizaţie internaţională am adera. Şi aici trebuie să subliniez că rolul principal îl joacă medicii de la terapie intensivă, care trebuie să convingă aparţinătorii pacienţilor în moarte cerebrală să fie de acord cu donarea de organe. Cred că o parte din vină ne aparţine şi nouă, autorităţilor, pentru că, indiferent de scandalurile care au fost şi au fost, trebuie să recunoaştem, ar fi trebuit să nu încetăm a susţine această activitate”, a declarat oficialul. 

„Nu mi s-au cerut niciodată bani”

În ceea ce priveşte schimbarea managementului Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), Sorina Pintea a explicat că acolo nu se întâmpla mare lucru până la noile numiri făcute recent, cu toate că în organigramă sunt 19 posturi vacante. „E nevoie de o rectificare bugetară, de suplimentare a veniturilor, lucru care nu mi s-a solicitat niciodată”, a acuzat Pintea fosta conducere a ANT.

Protocol exigent pentru prelevare

Prelevarea de organe se poate face doar de la pacientul declarat în moarte cerebrală. Declararea morţii cerebrale se face în România printr-un protocol foarte exigent care necesită examinarea clinică şi paraclinică a donatorului în moarte cerebrală la un interval de 6 ore, la copilul mic la 12 ore. Evaluarea se face de o echipa mixtă formată dintr-un medic primar anestezist, medic primar neurolog şi medic primar neurochirurg.

„Fără anesteziştii şi asistentele de terapie intensivă care identifică donatoriii în moarte cerebrală nu se poate începe procesul de donare", explica în urmă cu puţin timp doctoriţa Carmen Pantiş. După ce se obţine acordul familiei şi a medicului de medicină legală - în cazul în care decedatul este caz medico-legal - se poate începe procedura de prelevare de organe.

„Nu există nici o şansă ca o persoană în stare de moarte cerebrală să îşi revină, iar cine are cunoştinţe minime medicale ştie că dacă neuronii (celula care e cea mai sensibilă la lipsa de oxigen) rămân 3 minute fără oxigen încep procesele ireversibile de necroză şi moarte cerebrală. În esenţă, moartea creierului se datorează lipsei circulaţiei cerebrale, deci lipsei transportului de oxigen în celulă. Moartea cerebrală este moartea creierului şi este moartea ireversibilă. Există un consens în toate ţările din Europa şi în foarte multe alte continente în ceea ce priveşte definiţia morţii cerebrale, şi de asemenea este unanim recunoscut: moartea cerebrală este egală cu moartea”, punctează medicul orădean. (Claudia Popa)