Primul ordin de ministru care a normat condiţiile minimale de igienă necesare pentru autorizarea unei unităţi sanitare şi nu numai, a fost ordinul ministrului Sănătăţii 1195/1990. Erau vremuri tulburi şi o lipsă de autoritate pe măsură. Subfinanţarea sănătăţii era pe buzele tuturor iar productivitatea ţării era într-o cădere care nu s-a oprit decât după mulţi ani. Prea puţine unităţi îndeplineau condiţiile minimale şi toată lumea ridică din umeri.

„N-avem cu ce!"

Văzând că ordinul în sine, deşi modificat de câteva ori, nu a fost respectat, Ministerul sănătăţii a încercat şi a reuşit să înlăture sancţiunile cuvenite, ridicarea sau neacordarea autorizaţiei de funcţionare, prin emiterea unui ordin nou-nouţ: Ordinul nr. 201/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de avizare sanitară şi autorizare sanitară. Cum nici termenele acestuia nu au fost respectate, s-a apelat la aceeaşi soluţie, un ordin nou, Ordinul nr. 331/1999, urmat la rândul său de o nouă repetare a procedurii deja patentate, abrogat şi înlocuit cu Ordinul nr. 117/2002. Şi totuşi, managerii de spitale au replicat, pe bună dreptate:

„N-avem cu ce să reabilităm secţiile!”

Începând cu anul 2009 şi respectiv 2010 s-a apelat la o soluţie radicală, presupus finală. Un număr de 370 de spitale din cele 435 ale Ministerului au trecut în proprietatea şi administrarea autorităţilor locale. Edilii au protestat şi ei.

„Nu ne daţi spitalele fără surse de finanţare, că noi n-avem cu ce să le reparăm!”

Din nou s-au elaborat norme noi, s-au acordat noi termene. A fost emis ordinul 1030/2009, în vigoare şi astăzi. Iniţial acest ordin acorda un termen de conformare generos, 5 ani! La epuizarea termenului, ministrul Bănicioiu acorda încă o păsuire de 2 ani, iar predecesorul său peste timp Bodoc repeta figura, acordând încă un termen care să depăşească, cel puţin teoretic limita maximă a mandatului său, anul 2020!

Cititorul exagerat de răbdător se întreabă oare ce rost are să citească toată această înşiruire de ordine de ministru care, în totalitate au făcut acelaşi lucru, a certificat abdicarea rolului Ministerului Sănătăţii de la una din funcţiile sale centrale, de asigurare a sănătăţii publice, de eliberare a autorizaţiilor sanitare de funcţionare, pe bune, nu pe nişte promisiuni.

Nu vă faceţi iluzii, pur şi simplu nu se preocupă nimeni de soarta noastră, fiecare scapă cum poate, interesându-se unde sunt condiţii cât de cât acceptabile, care sunt acele spitale de unde şansa de a fi umilit este mai mică iar cea de a ieşi cu picioarele înainte şi mai mică. Pentru asta sunt nevoiţi în principal pacienţii să plătească şi nu pentru a răsplăti competenta medicilor insuficienţi plătiţi! Acesta este principalul compromis, care deschide larg uşa tuturor celorlalte compromisuri din interiorul sistemului sanitar, lipsa unui arbitru real care să ţină partea pacienţilor, rol pe care Ministerul Sănătăţii nu şi-l asumă.

Dar oare nu sunt bani?

Aceasta este o minciună menită a ne adormi criticile. Priviţi cu atenţie poză de la spitalul din Timişoara. Trebuie licitaţii îndelungate pentru a achiziţiona o saltea sau un cearceaf nou? Trebuie licitaţie şi o finanţare excepţională pentru a da o mână de vopsea pe un păr metalic? Nu se pot completa dalele de faianţă sau schimbă tăvile ruginite, cu bani puţini sau chiar cu voluntariat?

Categoric este vorba de o lipsă de interes, o obişnuinţă cu mizeria, o proastă gospodărire a bunului pe care managerii de toate nivelele se complac în a nu-l administra măcar cum fac cu bunurile proprii, de acasă. Să nu uităm că nu vorbim de termene acute ci deja de ani, mulţi ani. Unii nu mai aşteaptă decât renovare integrală, la cheie sau spitale noi. Zău aşa?!

Actualul partid de guvernământ se bate cu cărămidă în piept că vrea să investească 3000 de milioane de euro în construirea de noi spitale. Oare nu ar trebui mai întâi să ne asigurăm că cele vechi sunt autorizate şi funcţionale? Sau aceste activităţi predispun la parandărături prea mici ca să mai necesite interesul? Opoziţia tace, oamenii competenţi din domeniul sanitar din PSD tac, până şi augustul nostru preşedinte Klaus Iohannis, cel care promitea în campanie conformarea a 3000 de scoli pentru a beneficia de toalete adecvate, tace.

Actualul ministru, Sorina Pintea, are un merit excepţional. A condus două spitale şi amândouă au fost aduse la standarde de aspect şi funcţionare impecabile, cu bani proveniţi din fonduri proprii, de la autorităţile locale sau din finanţări europene în urma depunerii şi câştigării de astfel de finanţări. Din păcate, prioritatea sa declarată este reformarea ministerului pe care-l conduce. Eu vin şi îi spun că singura prioritate, dacă e prioritate, este cea legislativă, de schimbare şi mai ales punere în aplicare a legilor şi legislaţiei secundare.

Pentru că este un exemplu viu, căruia nici un preşedinte de consiliu judeţean, primar sau manager nu poate să-i invoce scuze fabricate menite a ascunde proastă gestionare şi nesimţirea, ar trebui să facă un prim gest curajos şi să anuleze ordinul lui Bodoc din 2017 şi să acorde un termen de maxim 1 an pentru conformare. Ar trebui să dea publicităţii, din oficiu, toate spitalele care astăzi funcţionează cu plan de conformare, asemenea spitalului din Timişoara. Ar mai trebui să dea publicităţii şi planurile de conformare pe care aceste spitale le depun la Direcţiile de sănătate Publică, măcar pe ultimi 5 ani, iar dacă domnia sa nu o face ar trebui să se găsească măcar un singur parlamentar care să-i solicite prin instrumentele controlului parlamentar, să pună la dispoziţie aceste planuri mincinoase de conformare. Iar apoi, cu documentele pe masă, preşedintele PSD şi al său plan de guvernare ar trebui să-şi revizuiască priorităţile, dând o meritata şansa la viaţa pentru milioane de cetăţeni ai acestei ţări.

PS. Cine crede ca a fi ministru la sănătate este ceva facil se înşală. Dacă Sorina Pintea ar constata în urma demersurilor mai sus descrise că opoziţia politică din propriul partid este prea mare, are timpul necesar să se întoarcă în locul în care este apreciată, la conducerea spitalului, dându-şi o demisie de onoare de efect, onoare pe care predecesorii săi au demonstrat că nu o au!