Femeile au mai puţine şanse decât bărbaţii în faţa angajatorilor. Rata de ocupare şi salariile lor sunt mai mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rata de ocupare şi salariile femeilor în România sunt semnificativ mai mici decât ale bărbaţilor, în timp ce ponderea femeilor expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială este mai mare decât cea a bărbaţilor. Aşa se arată în textul viitoarei Strategii privind egalitatea de şanse.

În proiect se arată că pentru o anumită categorie de femei active în unele sectoare economice, criza a menţinut ridicat procentul ratei de ocupare, afectând în mai mare măsură bărbaţii.

„Însă, dacă la începutul manifestării efectelor crizei economice şi financiare (trimestrul IV 2008), reducerile de personal s-au înregistrat masiv în sectoare cu personal predominant masculin, măsurile ulterioare de austeritate au lovit puternic şi în alte sectoare, inclusiv în cele dominate numeric de feminin. Această situaţie a determinat modificări de substanţă asupra politicilor de protecţie socială, prevenire şi combatere a şomajului şi formare profesională, inclusiv asupra funcţiilor familiei şi relaţiilor intrafamiliale, în special în ceea ce 

priveşte schimbarea rolurilor de «susţinător de familie» ce revin în mod tradiţional bărbaţilor", potrivit documentului. 

Concret, în anul 2012, în România, rata de ocupare a populaţiei cu vârstă de muncă (segmentul de vârstă 15-64 ani) a fost de 64,2 la sută, procentul bărbaţilor ocupaţi, de 72,1 la sută, fiind cu mult mai mare decât în cazul femeilor (56,4 la sută).

Pentru segmentul de vârstă cuprins între 20-64 ani, la nivelul anului trecut, rata de ocupare a fost de 63,8 la sută, la o distanţă de 6,2 procente faţă de ţinta naţională de 70 la sută, stabilită în contextul 

Strategiei Europa 2020.

Şomajul în România, la cote alarmante 

În schimb, conform statisticilor Eurostat, în anul 2012, rata şomajului în România s-a situat pe poziţia a şaptea între ţările cu cele mai mici rate ale şomajului din UE, respectiv şapte la sută, cu 3,5 puncte procentuale sub media europeană. Rata şomajului feminin păstra tendinţa de a se situa sub cea masculină, fiind de aproximativ 6,4 la sută, faţă de 7,6 la sută în cazul bărbaţilor", se mai arată în textul strategiei.

Potrivit specialiştilor, discriminarea directă, indirectă şi existenţa segregării pe piaţa muncii au contribuit la înregistrarea unui decalaj evident între veniturile femeilor şi cele ale bărbaţilor. Astfel, în România, la nivelul anului 2011, diferenţa salarială dintre femei şi bărbaţi a fost de 12%.

Mai puţine femei ocupă funcţii publice 

Probleme privind egalitatea de gen apar şi în cazul funcţiilor publice ocupate de femei. Astfel, în urma unei analize a participării femeilor şi bărbaţilor la alegerile locale din luna iulie 2012, a reieşit faptul că femeile ocupă în proporţie de numai 5,95% funcţii publice alese, iar la alegerile parlamentare din decembrie 2012, ponderea femeilor - de 11,5 % - a înregistrat o uşoară creştere faţă de vechiul legislativ 2008 - 2012, în care femeile ocupau un procent de 9,8 la sută din totalul numărului de parlamentari. 

În comparaţie, la nivelul UE, 24% dintre parlamentari sunt femei, reprezentând o creştere cu 16% faţă de situaţia înregistrată cu 10 ani în urmă.

Strategia naţională pentru egalitate de şanse în perioada 2014 - 2017 vizează mai multe domenii de intervenţie, fiind prevăzute analize şi campanii de informare inclusiv în rândul elevilor şi al profesorilor, privind respectarea dreptului la nediscriminare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite