Cum ne vedem unii pe alţii

Moldovenii sunt leneşi, moldovencele sunt curve, oltenii sunt şmecheri, miticii sunt nişte găinari, ardelenii sunt lenţi. Suntem un popor interesant, nu?

Toţi suntem români şi, cum zicea poetul, „de-o mamă, de-o făptură şi de-o seamă“, numai că nu ne vedem cu ochi prea buni între noi. Stereotipurile pe care le avem unii despre alţii spun, indirect, multe despre noi, ca naţie.

În afara fostei provincii Moldova – şi mai ales în sudul ţării –, „Băi, moldovene!“ este o insultă. Un fel de „Băi, ţărane! Băi, prostovane!“. Despre moldoveni se spune că sunt leneşi, nespălaţi şi, în general, oameni de proastă calitate. Nu contează că un Eminescu, un Enescu sau un Iorga au fost şi ei moldoveni şi nu au părut deloc leneşi... Astăzi, moldovenii au cea mai proastă imagine în ochii celorlalţi români. Acest stereotip este în mod clar de dată recentă (comparativ cu scara istoriei), şi ar putea să aibă explicaţia în faptul că indivizii care au migrat din Moldova în restul ţării, în perioada foametei de după război, au fost în general cei mai amărâţi, cei din coada societăţii. Desigur, chiar dacă-i găsim o explicaţie, nu înseamnă că un astfel de stereotip ar fi tolerabil.

Dacă moldovenii sunt leneşi, despre moldovence se spune că sunt curve. Asta nu ştii sigur dacă e o calitate sau un defect, pentru că, deşi insultă, e şi în măsură să înflăcăreze fantasmele multor adolescenţi şi bărbaţi aflaţi în suferinţă. (Ţin minte că, în faţa blocului din copilăria mea, cineva povestea la un moment dat cum cutare „se ţine cu o moldoveancă“ – şi toţi au început să-l privească pe respectivul cu invidie şi respect.)

„Oltencele fierbinţi“ au început şi ele să intre în conştiinţa publică, dar acest stereotip este cel mai recent şi e produsul reclamelor la liniile erotice, care invadaseră ziarele de la noi în anii ’90.

Cât despre olteni, în general, iaraşi nu ştii dacă felul în care îi văd ceilalţi e depreciativ sau dimpotrivă. E ca în cazul bancurilor cu ei. Acolo, oltenii sunt ori simpatici, ori detestabili, ori un amestec dintre cele două. Oricum, trăsătura lor fundamentală e descurcăreala. Aşa că oltenii sunt văzuţi ori descurcăreţi şi „daţi dracului!“ (exclamaţie de obicei admirativă), ori şmecheri şi dispuşi să dea oricând din coate, să „ajungă ca păduchele în frunte“.

Şmecheria este şi ceea ce li se impută „miticilor“. În plus, ei sunt neserioşi, găinari şi, în general, oameni de nimic. Interesant e că „miticii“ (adică bucureştenii şi, prin extindere, cei din judeţele învecinate) sunt astfel doar pentru ardeleni. Ardeleni care, la rândul lor, sunt consideraţi înceţi în toate cele, inclusiv în gândire. Se bucură însă şi de o percepţie incontestabil pozitivă: corectitudinea, care le-ar veni de la spiritul nemţesc, austro-ungar. Dar şi această percepţie pozitivă s-a cam dus pe copcă în ultima vreme, de când cu mulţii politicieni veniţi din acele părţi care, amatori de caltaboşi sau de altceva, numai de corectitudine n-au dat dovadă. Din nefericire, doar miturile pozitive se dărâmă.