Cod galben de ploi în Capitală: în următoarea oră vor cădea ploi însoţite de grindină şi descărcări electrice
0
Meteorologii au emis astăzi o avertizare tip cod galben de ploi pentru municipiul Bucureşti şi vestul judeţul Bistriţa Năsăud.
Pentru Capitală, meteorologii au emis avertizare cod galben, începând cu ora 14.55, care va ieşi din vigoare la 16.30. În acest interval, în Bucureşti vor cădea ploi însoţite de descărcări electrice, dar şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat va cădea grindină, iar aversele de ploaie ar putea cumula şi 10 litri pe metru pătrat.
În vestul judeţului Bistriţa Năsăud, meteorologii au emis un cod galben de ploi care a intrat în vigoare la ora 15.15 şi va expira la 16.15. Codul este valabil în zona delimitată de localităţile bistriţene Zagra, Nimigea de Jos, Sintereag, Nuseni, Beclean, Reteag şi Ciceu-Giurgeşti. În acest interval vântul se va intensfica, ploile vor fi însoţite de descărcări electrice. Aversele ar putea cădea şi cu 25 de litri pe metru pătrat. Aversele ar putea fi însoţite de grindină de dimensiuni mici şi medii.