Cît de terorişti suntem?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu trebuie să fii hiper-sensibil, creştin practicant, campion al bunătăţii sufleteşti, ca să priveşti cu groază scenele de martiraj sîngeros, trăite de o mulţime de inocenţi, căzuţi în mîinile feluritelor grupuri teroriste.

*Se dedică, prieteneşte, doctorului Andrei Haidar*

De la tragedia turnurilor gemene din 2011 la asasinatul din redacţia Charlie-Hebdo, de la decapitările filmate victorios pentru un  efect pedagogic pe măsură la ameninţările proferate de imami din Londra şi Bruxelles, pentru care civilizaţia europeană e o erezie şi trebuie lichidată cît mai curînd, totul e de o blasfematoare inumanitate. Şi, repet, pentru a trăi oroarea ca oroare, nu trebuie să fii o conştiinţă exemplară, ci, pur şi simplu, un om normal, pentru care uciderea semenului e de neconceput, mai ales cînd retorica ei e religioasă. A-L lua pe Dumnezeu (fie El Dumnezeul iudeo-creştin sau Allah) drept justificare a torturii şi omuciderii e, de fapt, pură barbarie atee, orgoliu al puterii, secularizare manipulatorie a transcendenţei.

Deunăzi, am primit pe mail un filmuleţ înfricoşător: o femeie în vîrstă dintr-o ţară islamică e înconjurată de cetăţeni sumbri şi soldaţi înarmaţi care o judecă pentru indecenţa de a adăuga vestmîntului tradiţional (negru) o vestă roşie. I se ţine un discurs „edificator”, după care este împuşcată, principial, în cap. Cu asemenea întîmplări în minte şi sub impactul ultimilor evenimente provocate de migraţia spre Europa a unui mare număr de refugiaţi arabi, am ajuns să identificăm terorismul cu o patologie care nu ne priveşte decît indirect şi, de regulă, în postura de victime. Noi nu ne mai aflăm, nu-i aşa, în această „fază” a evoluţiei noastre. Ne-am emancipat. Vom fi făcut şi noi, în vremuri apuse, unele „nefăcute”, dar acum suntem oameni cumsecade, naţii civilizate, întrupări ale progresului social şi moral.

Asta pînă aflăm că de curînd, într-un club de undeva din Florida, un apucat a omorît 50 de inşi, rănind şi alţi 53. „A, bine, dar îl chema Omar Mateen!” - vor observa, cu subînţeles, „europenii”. Da, dar pe cel care, în decembrie 2012, a ucis, în Connecticut, 20 de copii (între 5 şi 10 ani) şi 6 profesori îl chema Adam Lanza. Există şi un Seung-Hui-Cho, care a lichidat, în Virginia, 32 de „ţinte”, există şi un James Eagan Holmes, cu un palmares de 12 morţi şi 70 de răniţi într-un cinematograf din Colorado. Cum vedem, instinctul asasin e ecumenic. Doar că noi facem diferenţa între „nebuni” şi „fanatici”, nebunii avînd „circumstanţe atenuante”…

Dar în Statele Unite, lucrurile au o amploare greu de digerat. S-a stabilit că între 1966 şi 2012, numărul atacurilor armate „găzduite” de puterea planetară americană a fost mai mare (90) decît oriunde. Pe locul 2 se află Filipinele, cu abia 18. Cauzele sunt multiple, dar pe primul loc e, totuşi, legislaţia foarte permisivă cu privire la dreptul aproape oricui de a avea o armă (în multe state au acest drept şi orbii). Rezultatul este că, potrivit statisticilor, numărul de morţi cauzate de atacuri armate interne, depăşeşte şi numărul soldaţilor americani morţi pe cîmpul de luptă şi numărul victimelor unor acte explicite de terorism. Să nu uităm că civilizata Americă, vîrf de lance al „corectitudinii politice” este şi ţara în care pedeapsa capitală e practicată fără ezitare, în ciuda unor erori celebre, dar şi a păcatului - uzurpator - de a substitui şi limita judecata lui Dumnezeu.

Să nu ne fudulim! Uitaţi-vă la isprăvile grupurilor de neonazişti din Germania, sau la „cafturile” pe bază de bîtă metalică, sticle sparte şi scaune contondente, provocate de „nevinovate” parizanate sportive. (Vezi tapajul stradal din Marsilia, iscat în preajma meciului de fotbal Rusia-Marea Britanie). 

Carevasăzică, „nasc şi la noi” terorişti… Nu ne trebuie mult ca să dăm de pămînt cu europeni de-ai noştri, cu străvechi „concetăţeni”, dacă nu chiar cu membri ai propriei familii. Violuri? Avem. Necrofilie? Avem. Copii abuzaţi, sau abandonaţi fără milă? Avem. Tîlhărie la drumul mare? Avem. Crimă? Este! Nu ne lipsesc dovezile că pasiunea sinistră de a face rău fizic „aproapelui” este larg răspîndită şi ar trebui să se adauge, ca temă de introspecţie, culpabilizării „creştine”, „europene” a „străinilor”. Cain nu e arab. E primul fiu al cuplului primordial şi e prezent, ca atare, în gena tuturor seminţiilor. Sigur, există, uneori, diferenţe de amploare, de acceleraţie, de grad, între crimele unora şi ale altora. Uneori, ocupă scena albii, alteori coloraţii. Uneori roşii, alteori verzii. Dar nu vom avea nicio şansă de a controla terorismul „alogen”, cîtă vreme nu vom avea înţelepciunea de a reflecta cît de cît şi la terorismul din noi înşine şi din imediata noastră vecinătate. Începînd, ca s-o luăm de jos, cu bătaia pe care i-o poate administra un politician liberal unei concitadine, supărate că era s-o calce cu maşina. Sau cu preotul care îşi cotonogeşte un enoriaş în curtea bisericii, sau (altul) care sare să-i dea cu crucea-n cap unui „recalcitrant”. E plin, în jurul nostru, de ură, violenţă verbală extremă, chef de bătaie şi porniri ucigaşe. „E ceva şubred” în alcătuirea fiinţei căzute care suntem. Măsuri imediate? Prudenţă, milă, grija de a nu provoca. Restul e ideologie.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite