Ce criterii trebuie să îndeplinească bucureştenii care vor ajutor pentru procedura de fertilizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cuplurile infertile din Capitală vor putea beneficia, începând din 4 iunie, de proceduri de fertilizare in vitro (FIV).

Primăria Capitalei a anunţat ieri că Asociaţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale din Bucureşti (ASSMB) va publica pe 3 mai regulamentul şi condiţiile în care bucureştenii eligibili pot obţine suma de 13.800 de lei, cât le pune la dispoziţie autoritatea locală, sub formă de vouchere, pentru medicaţie (4.600 de lei) şi procedura medicală specifică (9.200 de lei).

Tot de azi, farmaciile şi unităţile medicale specializate în realizarea FIV se pot înscrie în program, Primăria Capitalei anunţând că selecţia dosarelor depuse de cuplurile care se califică pentru obţinerea sprijinului financiar se va face „în mod transparent”.

Specialiştii sunt de părere că astfel de iniţiative sunt de bun augur, în condiţiile în care tot mai multe femei au probleme legate de fertilitate. Concret, 15% din populaţia activă este infertilă, iar cuplurile care nu pot avea copii acceptă cu mare greutate acest lucru. O altă problemă indicată de specialişti e faptul că vârsta la care femeile decid să devină mame este din ce în ce mai înaintată. 

„Femeile care suferă de infertilitate sunt, în general, cele trecute de 30 de ani. Ideea este că şi viitoarele mămici care vin la noi au tot peste 30 de ani, sunt mai puţine pacientele care au sub 30 de ani şi care vor să nască. Dar nu este ceva specific României, aşa este în întreaga Europă. Ideea este că riscurile ca un copil să se nască cu sindrom Down cresc pe măsură ce vârsta femeii înaintează. Plus că se transmit defectele genetice”, a explicat ginecologul Alexandra Crişan de la Spitalul Filantropia din Capitală. 

Ce condiţii trebuie să îndeplinească cuplurile

Tocmai din acest motiv, ASSMB a decis să sprijine cuplurile cu probleme medicale dovedite. În afară de scrisoarea medicală, membrii cuplului care depun dosarul pentru voucherele oferite de Primăria Capitalei trebuie să aibă domiciliul în Capitală, să beneficieze de asigurare medicală, în cazul partenerului condiţia pentru a intra în program este ca acesta să sufere de azoospermie, în timp ce femeile trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 24 şi 45 de ani.

În România, rata fertilităţii scade alarmant şi se estimează că, în acest ritm, în 2050 România va ajunge la o populaţie de doar 14 milioane de locuitori, faţă de aproximativ 19 milioane, cât sunt în prezent. În ţara noastră se fac anual 5.000 de fertilizări in vitro, de 10 ori mai puţine decât în Europa de Vest. 

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite